Scriitorul Dumitru Tepeneag a fost, pentru mine, o extraordinara surpriza. M-am dus la interviu cu inima strinsa, inchipuindu-mi ca voi da peste un interlocutor mofluz, acrit de polemici. Rezultatul: Dumitru Tepeneag este un interlocutor jovial, relaxat si ironic. El se afla pentru citeva saptamini la Bucuresti, asa cum face in fiecare toamna. Discutia noastra a atins puncte nevralgice, inclusiv despre prezenta scriitorilor romani la Festivalul Les Belles Etrangères si vizibilitatea literaturii noastre in spatiul francez.
Cum vi se pare Bucurestiul in toamna anului 2005?
Eu vad Bucurestiul de doua ori pe an. N-am destula distanta ca sa inregistrez transformarile.
E un obicei al dvs. sa veniti de doua ori pe an?
Da, da. Din 1990, vin in fiecare an in Romania, cel putin o data. Dar am venit si de trei ori intr-un an. Ajung primavara, la Salonul cartii, si toamna, nu stiu de ce vin toamna... Vorba poetului: „niciodata toamna nu fu mai frumoasa...“
In fiecare toamna e valabil acest vers?
Da, pentru mine e din ce in ce mai valabil, mai ales daca citim si urmatorul vers: „...niciodata toamna nu fu mai frumoasa/ sufletului nostru bucuros de moarte.“
Cum vi se pare lumea culturala, tot venind, tot venind in Romania?
S-au schimbat multe. Si in bine, si in rau.
In bine ce s-a schimbat?
In sfirsit, s-a priceput cam despre ce este vorba in lume. Si ca avantajele nu vor curge din cer, pentru Romania, chiar daca noi ne consideram foarte destepti si foarte talentati. Lumea are si alte treburi decit sa se uite la noi. Iar cind se uita la noi vede ce este rau. Dar cred ca asa se intimpla indiferent din ce parte privesti. Daca ne uitam si noi la lume, tot ce e rau vedem.
Ce-a vazut lumea la noi?
De la inceput a fost impresionata de ce era mai rau: mortii de la Timisoara,