"Maica, maiculita buna,/ Lasa-ti lucrul doua zile/ Si te roaga pentru mine, / Te roaga cu zi cu noapte/ Sa scap din strainatate,/ Ca si eu maicuta mea/ Toata seara m-oi ruga/ Ca sa scap din Rusia".
Versurile de mai sus sunt scrise de un veteran de razboi. Chiar daca au fost scrise cu mai bine de 50 de ani in urma, de Gheorghe Purice, din Padureni, pe vremea cad era prizonier intr-un lagar turcesc. Dupa mai bine de 50 de ani de la incheierea celui de-al doilea Razboi Mondial, nea Purice, acum in varsta de 86 de ani, spune ca inca nu a uitat ororile razboiului si nici cei cinci ani cat a fost prizonier intr-unul din lagarele rusesti. Lucid si cu o pofta de viata de invidiat, nea Purice, asa cum este cunoscut in sat, este un personaj aparte al comunitatii din care face parte. Veteranul povesteste fragmente din viata de catana oricui are rabdare sa-l asculte.
Nascut intr-o familie "saraca si cu cinci frati", viata nu i-a fost deloc usoara. "Au plecat in razboi si frati de-ai mei. Eu am fost incorporat la Regimentul I Artilerie Calareata Timisoara. Am ajuns sa lupt la Odessa si la Cotul Donului. Acolo s-au dat cele mai aprige lupte. Am vazut atatia oameni murind...", povesteste batranul, privind parca prin noi. Dar nu intra in detalii. Spune ca, oricum, dramele razboiului nu pot fi intelese cu adevarat decat de cei care le-au trait. Gheorghe Purice mai spune ca cele doua luni de zile cat au stat la Stalingrad, inconjurati de trupele rusesti, au fost pe departe cea mai grea perioada. "Era iarna si noi nu aveam nici echipament adecvat, si nici provizii. A fost cumplit si pentru noi, si pentru aliatii nostri. Toti cainii din oras au fost mancati de nemti, pisicile, de italieni, iar noi, tot ce zbura impuscam si mancam. Asa am putut sa rezistam pana cand am fost dusi in lagar".
Extrem de emotionat, ca si cum s-ar fi intamplat doar cu cateva zile in urma, nea
