Mergind spre Babadag nu e o carte singulara in bibliografia lui Andrzej Stasiuk. A precedat-o Jurnal de bord, un eseu de dimensiuni reduse, care consemneaza una dintre repetatele calatorii pe care scriitorul polonez le-a intreprins in ultimii ani printr-o Europa Centrala care are contururile subiective si imprecise ale unui teritoriu imaginar. Editia in limba romana a acestui eseu – publicat acum doi ani la Editura Polirom in volumul Europa mea, unde sta alaturi de Revizuiri central-rasaritene de Iuri Andruhovici – este insotita de urmatoarea precizare: „Aceasta carte [...] este o povestire despre nasterea unei anumite obsesii. Ea se refera la spatiul unor «tari de rangul al doilea», adica la acea Europa «mai rea» si totodata «mai tinara».
Cind comunismul a luat sfirsit si s-au deschis granitele, am inceput sa calatoresc in estul si in sudul Europei, deoarece instinctul mi-a soptit ca tocmai aceste parti de lume reprezinta o provocare pentru imaginatie. Ma bucur foarte mult ca acest volum apare si in Romania. Am vizitat aceasta tara de cel putin zece ori. Am strabatut-o cu masina, trenul, autobuzul, autostopul, cu vaporul si barcile in Delta si de fiecare data am plecat nesatul. Am scris despre aceste calatorii zeci de pagini. Ele nu sint cuprinse in carte, dar sper ca intr-o zi vor putea fi citite si in romaneste“.
Paginile despre care vorbeste Stasiuk aici au intrat, macar partial, in cartea care a obtinut Premiul Nike la inceputul saptaminii trecute si pe care speram si noi sa o putem citi cit mai curind in limba romana. Judecind dupa Jurnal de bord, Stasiuk este un calator atipic. In viziunea lui, calatoria – orice calatorie – este una interioara si, „ca si povestea, nu curge liniar, ci alearga in cautarea unui cuvint sau a unei propozitii care sa faca inutila continuarea si ceea ce s-a scris pina atunci“. Picaro postmodern, interesat d
