Într-una din emisiunile sale, care se transmit şi la noi, Jay Leno pomenea despre catastrofele provocate de uragane în SUA, adăugînd, jumătate în glumă, jumătate în serios: "grozav moment ne-am găsit să îl scoatem pe Dumnezeu din jurămîntul de credinţă (pledge of allegiance)". Parafrazînd, ar trebui să observăm că aici, în redescoperirea sacrului ca temă frecventabilă intelectual, e vorba despre o realitate atît de acut prezentă împrejurul nostru, încît nu este un moment potrivit să o ignorăm. E adevărat că ne amintim de ea în momente-limită. Cele de acum, pe care le trăim cu toţii, într-un soi de globalizare a dezastrului ecologic, invită de la sine la vizitarea unei teme pe care luminismul şi modernitatea, ce i-a urmat, păreau că au reuşit să o evacueze dintre temele "serioase" de investigaţie academică. Dar, iată, proiectul luminist nu doar că şi-a epuizat resursele, dar lasă acum să se străvadă pe la cusături "o altă provocare colosală: întoarcerea iraţionalului şi a gîndirii magice... refularea imaginarului... reînnoirea cultului sfinţilor... arhaicitatea revenită în forţă în ultramodernitate" (Frédéric Lenoir - Le Monde des Religions, nr. 11, mai-juin 2005, p.5). Aproape perplex, nu altceva constată Régis Debray stabilind o relaţie de creştere direct proporţională între raţionalitate şi gîndire magică: Plus le monde se modernise dans ses outils, plus il s'archaïse dans ses réflexes (idem, p. 13). Aceste observaţii privesc mai degrabă componenta religioasă a sacrului, privilegiată dintru bun început de Rudolf Otto; mai mult (sau, în fine, mai puţin), autorii instituie, în textele citate, o relaţie de opoziţie care (o)pune "Biserica (catolică, n.m.) faţă cu întoarcerea arhaicului" (Lenoir, p. 5). Fireşte, privind dinspre cei amăgiţi de modernitate şi dezamăgiţi de eşecul ei lamentabil (şi autorul citat pare să se prenumere printre aceşti întristaţi), este vorba d