Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) se pregateste sa intre, ca arbitru, in mijlocul unui conflict ce mocneste de ceva timp in industria comunicatiilor electronice. "Razboiul" are ca obiect dreptul operatorilor de cablu de a utiliza si pe viitor reteaua de stalpi a unor companii precum Romtelecom, CFR si Electrica. Momentul ales de ANRC are in vedere, probabil, si faptul ca in aceasta perioada expira marea majoritate a contractelor de inchiriere a infrastructurii, iar companiile mentionate, in buna parte privatizate, nu mai doresc sa le prelungeasca, aducand drept argument necesitatea protejarii propriilor cabluri. Discutia in jurul acestui subiect este cu atat mai aprinsa cu cat, se pare, initiativa ANRC nu are suport in directive sau prevederi ale acquis-ului european, iar in Cluj, spre exemplu, Consiliul Local le-a impus tuturor posesorilor de cabluri suspendate obligatia de a le ingropa pana in anul 2006.
O decizie ce pare a fi mult mai aproape de spiritul european, dar care ar putea genera interminabile conflicte intre doua parti puternice, influente si bine asezate financiar.
Din acest punct de vedere, demersul ANRC de a reglementa uniform "piata stalpilor", sprijinit si de ministerul de resort, are sens.
Cu cateva zile in urma, ANRC si Ministerul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei (MCTI) au anuntat ca lucreaza la un proiect de lege privind stabilirea conditiilor de acces pe proprietati a furnizorilor de retele de comunicatii electronice. Practic, un proiect de lege ce prevede extinderea atributiilor catre noi zone de conflict. Diplomatic spus, un text ce este "conceput pentru a remedia problemele semnalate de industria de comunicatii in ceea ce priveste accesul pe proprietati si utilizarea partajata a infrastructurii asociate - stalpii, pilonii si conductele necesare instalarii cablurilor".
Potrivit prese