Mutaţiile semnalate de cercetători în domeniul familiei moderne sînt multiple arătînd, ca un adevărat barometru, schimbările din societatea românească: tendinţa de amînare a căsătoriei, creşterea numărului familiilor monoparentale, înmulţirea relaţiilor de coabitare, scăderea dramatică a natalităţii, rata ridicată a avorturilor, amînarea deciziei de a avea primul copil, creşterea numărului de copii născuţi în afara căsătoriei. Multe dintre persoanele pe care le întîlnesc şi le cunosc sau nu, sînt părinţi, în jurul a 30-40 de ani. Am întîlnit un astfel de cuplu zilele trecute, cînd am intrat într-un hipermarket din Bucureşti, căutînd o jucărie pentru fetiţa mea de 3 ani. Părinţii erau angajaţi într-o discuţie aprinsă. Băieţelul lor de 4 ani îşi alesese din raftul cu jucării un set de vase de bucătărie, colorat în roz aprins şi nu părea deloc dispus să renunţe la el. Părinţii erau, în mod evident, într-un dezacord total cu opţiunea copilului, aducînd în cele din urmă un argument suprem în susţinerea dezacordului: "Tu nu vezi că ăsta e un raft cu jucării pentru fete? Scrie clar la capătul rîndului!". Într-adevăr, în capătul raionului de jucării sînt afişate două pancarte mari: Jucării pentru fete în dreapta, jucării pentru băieţi în stînga. Această imagine segregată reflectă, într-un mod foarte simplu şi sugestiv, construcţia tradiţională a rolurilor sociale pentru fete şi pentru băieţi, femei şi bărbaţi, în familia românească modernă. Încă din primii ani de viaţă, copiii sînt recipienţi ai stereotipurilor privind rolurile de gen, pe care le primesc de cele mai multe ori, de la ambii părinţi. Părinţii şi familia extinsă, în primii ani de viaţă, apoi şcoala şi anturajul conservă şi întăresc aceste stereotipuri. Studiile de specialitate arată că în familia românească persistă încă aşteptările complementarii de rol, potrivit cărora bărbatul este cel care trebuie să asigure