Vine o vreme în viaţa oricărui cuplu cînd inefabilele discuţii despre cît de minunaţi sînt ochii tăi, iubito, şi ah, Doamne, simţi şi tu cum ne învăluie muzica asta? sînt înlocuite, din senin şi pe nepusă-masă, de mai pragmaticele vezi că s-a terminat detergentul, iubitule, tre' să mergem la cumpărături, urmate de îndelungi şi bine documentate comparaţii între Billa, Metro, Carrefour şi Selgros, în ceea ce priveşte nivelul preţurilor şi calitatea produselor. "Uite, vezi, de-aia nu mă-nsor! Nu vreau să ajung aici, prefer să rămîn cu dragostea aia de la început", îmi explică un amic - burlac convins şi înrăit - crezînd că soarta poate fi totuşi păcălită. Eu îi zîmbesc cu condescendenţă, explicîndu-i beneficiile căsătoriei, el invocă veşnica poveste cu pot-să-vin-cînd-am-chef-acasă, eu îi plîng de milă pe motiv că "ce folos, dacă nu găseşti pe nimeni acolo?", la care el îmi sugerează că poate o să-şi ia un cîine, după modelul bancurilor (uşor misogine?) care spun că, în plus faţă de o nevastă, cîinele are avantajul de a fi ascultător şi credincios. Şi aşa mai departe... Just married El şi Ea au, de regulă, în jur de 30 de ani cînd se hotărăsc "să facă pasul". Pînă atunci au fost prea multe de făcut: distracţii, apartament, maşină şi - foarte important în ziua de azi - carieră. Dacă ar fi s-o întrebăm pe Ea, poate că, roşind uşor jenată de propria-i slăbiciune de modă veche, ne-ar mărturisi că ea n-ar fi zis "Nu" nici mai devreme... Undeva, în adîncurile minţii, au rămas visele acelea din copilărie de a fi prinţesă pentru o zi, viziunile acelea adolescentine în care Ea, într-o rochie albă cu crinolină coboară fericită treptele unei biserici, deasupra căreia se rotesc porumbei albi, iar prin aer zboară flori de cîmp. E drept că viziunile astea feerice sînt alimentate din plin şi de filme şi poveşti romanţioase, dar să nu fim răutăcioşi... În plus, mai sînt şi mesele acele