"Nu e formalitate cînd doi tineri vor să se cunune" - ne spune Păritele Marian Fârtat, de la biserica Stravropoleos. Pînă la al doilea război mondial, cununia era precedată de o logodnă sau făgăduinţă. Pînă la logodnă, tinerii nu aveau voie să se afişeze împreună. Acum, mai sînt tineri care vor să se logodească, dar îi cer preotului să o facă după ce ei deja trăiesc împreună, ceea ce Biserica nu permite. De asemenea, înainte de cununie viitorii miri trebuie să se spovedească unui duhovnic: dacă nu l-au avut pînă atunci, e necesar să-şi găsească unul. După care urmează taina cununiei propriu-zise, în care preotul îi uneşte pe cei doi tineri în faţa altarului, în biserică. În timpul rugăciunilor, părintele le transmite celor care se cunună harul lui Dumnezeu, prin intermediul rugăciunilor. Tinerii se angajează, în faţa lui Dumnezeu, să aibă viaţă curată, să îndeplinească poruncile lui Hristos. Cununia este întărită de naşi - părinţii spirituali - la fel de importanţi, din perspectivă religioasă, ca şi părinţii de sînge. S-a tot comentat afirmaţia Bisericii care spune ca "bărbatul să-i fie cap femeii". Părintele Marian ne lămureşte că aceasta nu trebuie interpretată în sensul asupririi femeii de către bărbat: teama femeii faţă de bărbat are la mijloc tot iubirea - soţia se străduieşte să nu-şi mîhnească soţul, să-l protejeze. De altfel, părintele crede în împărţirea atribuţiilor casnice: bărbatul, în casă, nu e domnul care trebuie servit. Ba chiar a cunoscut cazuri în care femeia s-a străduit prea mult să-i facă acestuia pe plac, uitînd de ea însăşi; bărbatul a luat-o pe căi greşite. O cale prin care familia poate păstra acest echilibru este spovedania: ce s-a început la cununie trebuie continuat de-a lungul întregii vieţi. Duhovnicul este în măsură să-i ajute pe cei doi soţi să-şi rezolve sau, mai bine-zis, să-şi înţeleagă problemele, dar în nici un caz nu are dreptul