Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Părintele Marian

Publicat in Dilema Veche, vineri 14 octombrie 2005 ·

"Nu e formalitate cînd doi tineri vor să se cunune" - ne spune Păritele Marian Fârtat, de la biserica Stravropoleos. Pînă la al doilea război mondial, cununia era precedată de o logodnă sau făgăduinţă. Pînă la logodnă, tinerii nu aveau voie să se afişeze împreună. Acum, mai sînt tineri care vor să se logodească, dar îi cer preotului să o facă după ce ei deja trăiesc împreună, ceea ce Biserica nu permite. De asemenea, înainte de cununie viitorii miri trebuie să se spovedească unui duhovnic: dacă nu l-au avut pînă atunci, e necesar să-şi găsească unul. După care urmează taina cununiei propriu-zise, în care preotul îi uneşte pe cei doi tineri în faţa altarului, în biserică. În timpul rugăciunilor, părintele le transmite celor care se cunună harul lui Dumnezeu, prin intermediul rugăciunilor. Tinerii se angajează, în faţa lui Dumnezeu, să aibă viaţă curată, să îndeplinească poruncile lui Hristos. Cununia este întărită de naşi - părinţii spirituali - la fel de importanţi, din perspectivă religioasă, ca şi părinţii de sînge. S-a tot comentat afirmaţia Bisericii care spune ca "bărbatul să-i fie cap femeii". Părintele Marian ne lămureşte că aceasta nu trebuie interpretată în sensul asupririi femeii de către bărbat: teama femeii faţă de bărbat are la mijloc tot iubirea - soţia se străduieşte să nu-şi mîhnească soţul, să-l protejeze. De altfel, părintele crede în împărţirea atribuţiilor casnice: bărbatul, în casă, nu e domnul care trebuie servit. Ba chiar a cunoscut cazuri în care femeia s-a străduit prea mult să-i facă acestuia pe plac, uitînd de ea însăşi; bărbatul a luat-o pe căi greşite. O cale prin care familia poate păstra acest echilibru este spovedania: ce s-a început la cununie trebuie continuat de-a lungul întregii vieţi. Duhovnicul este în măsură să-i ajute pe cei doi soţi să-şi rezolve sau, mai bine-zis, să-şi înţeleagă problemele, dar în nici un caz nu are dreptul

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 5 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

Fetiţă de doar două zile, în stare critică, transferată de urgenţă de la Galaţi la Cluj Napoca

Mediafax acum o ora
O fetiţă de doar două zile, aflată în stare critică, a fost transferată, în această seară, de la Galaţi la Cluj-Napoca cu ajutorul a două aeronave SMURD. Micuţa a fost diagnosticată cu o afecţiune cardiacă, fiind necesar transferul acesteia de urgen

UPDATE - Tricolorii joacă ultimul meci înainte de Euro 2024, cu Liechtenstein. La pauză, scorul este 0-0

News.ro acum 40 minute
Naţionala României întâlneşte selecţionata din Liechtenstein, pe stadionul Steaua, în ultimul meci amical înainte de participarea la Campionatul European din 2024. La confruntarea de vineri, Ianis Hagi poartă în premieră banderola de căpitan al tric

Ciolacu: Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, care sunt toxice pentru copii

Mediafax acum 2 ore
Ce mă îngrijorează foarte mult sunt drogurile foarte ieftine, sintetice şi foarte toxice pentru copii, spune premierul Marcel Ciolacu. El afirmă că cea mai mare greşeală a părinţilor este „să crezi că, fiului, copilului tău nu i se poate întâmpla”.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani anchetează explozia de la Dedeman

G4Media acum 3 ore
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au preluat ancheta penală în cazul exploziei de vineri dimineaţă de la magazinul Dedeman, transmite Agerpres. Purtătorul de cuvânt al Parchetului, Valeriu Chihaia, a declarat, pentru AGERPRES, c

Putin nu exclude eventuale modificări ale doctrinei nucleare a Rusiei

News.ro acum o ora
Doctrina nucleară a Rusiei este un instrument viu, care poate fi modificat dacă este necesar, a declarat vineri liderul rus Vladimir Putin care a luat cuvântul la o sesiune plenară a Forumului Economic Internaţional de la Sankt-Petersburg (SPIEF). "

Tenis: Anca Todoni s-a calificat în semifinale la Bari

News.ro acum 52 minute
Jucătoarea română de tenis Anca Todoni s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA 125 Open delle Puglie, de la Bari. Anca Todoni (19 ani, locul 179 WTA) s-a impus în faţa jucătoarei germane Eva Lys (22 de ani, locul 143 WTA), după un meci ca

Românii pot cumpăra titluri de stat Tezaur! Iată cu ce dobânzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Românii pot cumpăra, începând de luni, 10 iunie, titluri de stat Tezaur cu maturități de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Titlurile de stat pot fi cumpărate: Între 10 iunie 2024 – 4 iulie 2024 online, numai de către persoane

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 7 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Alcaraz este primul finalist de la Roland Garros. A trecut de Sinner într-un meci de poveste VIDEO

Adevarul acum 2 ore
Carlos Alcaraz a devenit primul finalist de la Roland Garros, după o semifinală tensionată, în cinci seturi, împotriva lui Jannik Sinner. Scorul final a fost 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3 în favoarea ibericului.

Vremea

București
acum

26°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

25°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

20°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/26°
dum.

16°/25°
lun.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

18°/28°