Un sondaj CURS lansat ieri, care contine si intrebari comandate de Partidul Conservator, ridica noi semne de intrebare privind piata sondajelor din Romania. Sebastian Lazaroiu, directorul institutului, recunoaste ca raspunsurile la intrebarile respective „nu valoreaza nimic".
Sondajul ofera raspunsuri la intrebari ca: „Dvs. sinteti sau nu de acord sa fie redusa TVA la produsele alimentare de baza?" sau „Sinteti sau nu de acord sa fie introduse legi care sa sprijine capitalul romanesc?". Teme care sint sustinute de Partidul Conservator, dornic sa stie ce impact au ideile lor.
Numai ca intrebarile nu informeaza respondentii si asupra consecintelor acestor masuri, desi acestea ar putea influenta alegerea lor. „Este agenda lor si vor sa verificam in ce masura populatia este sau nu de acord", a admis directorul CURS, Sebastian Lazaroiu, care a recunoscut cu greu ca intrebarile de mai sus au fost comandate de partidul lui Voiculescu.
„PC n-a avut practic nici o alternativa, nu si-a propus sa vada daca lumea vrea sa scada TVA sau sa creasca alte impozite, ci militeaza pentru reducerea TVA la produsele de baza", a mai spus directorul CURS. El a admis ca o asemenea intrebare, fara variante enuntate, presupune un raspuns in necunostinta de cauza. „Asta este un alt mod de a pune intrebarea.
Daca o pui asa, vezi citi sint de fapt informati si inteleg ca o reducere de impozite inseamna o crestere in alta parte".
PC a platit degeaba
Lazaroiu recunoaste in acelasi timp ca raspunsurile oamenilor la asemenea intrebari nu pot reprezenta un argument in favoarea vreunei masuri economice. „PC s-ar putea folosi de rezultatele sondajului pentru a face lobby pentru reducerea TVA sau pentru alte idei incluse in chestionar", declara directorul CURS.
Dar, mai precizeaza Lazaroiu, „nu valoreaza nimic raspunsul la