Olli Rehn ramane rezervat in pronosticurile pentru Romania. In domeniile "sensibile" mentionate in raportul de tara din 2004 s-au inregistrat progrese semnificative in ultimele luni, sustine comisarul european pentru extindere, insa se fereste sa faca publice evaluarile Comisiei.
"Am reusit sa ajung la o concluzie care va fi facuta publica peste doua saptamani", s-a multumit sa declare la finalul intrevederilor de ieri, de la Bucuresti, Rehn. Comisarul european s-a aflat in Romania in ultima misiune de documentare inaintea publicarii la 25 octombrie a Raportului de tara. Documentul va evidentia atat progresele pe care tara noastra le-a inregistrat in ultimul an, dar va puncta si domeniile in care sunt "restante". Oricum, indiferent de concluziile raportului, o decizie in privinta activarii sau nu a clauzei de salvgardare va fi luata in primavara anului viitor.
Olli Rehn a apreciat progresele in domeniile justitiei si concurentei, pentru care Romania si-a asumat la finalul negocierilor nu mai putin de 11 angajamente a caror neindeplinire duce la amanarea cu un an a aderarii. Reforma in Justitie este pe un drum bun, insa autoritatile romane trebuie sa parcurga "si ultimul kilometru" in combaterea coruptiei, pentru a ajunge la standardele UE, este de parere comisarul. In principal este vorba de combaterea coruptiei la nivel inalt, caz in care exista un cadru legislativ, dar rezultatele se lasa inca asteptate.
"Acum cadrul legal este creat. Noul Departament National Anticoruptie (DNA) va putea instrumenta toate cazurile de mare coruptie, inclusiv cele privind parlamentari si inteleg ca acum sunt in curs de transferare la DNA cele 25 de dosare aflate la Parchetul Inaltei Curti. Se asteapta rezultate, caci tot ce am facut - lege, bani, DNA, procurori, schimbari - nu sunt eficiente, daca nu avem si rezultate", a declarat, la finalul intalnirii cu Rehn, mi