Toată lumea vorbeşte de o criză globală a instituţiei familiei. Sînt şi date care susţin acest lucru - în sensul unei alte realităţi în care proliferează noi tipuri de familii (monoparentale, comasate, cupluri consensuale, menajul între homosexuali etc.) sau în care, în interiorul familiilor, se schimbă fundamental raporturile de putere, status-urile, rolurile dintre membrii săi. Criza formei este pe cale să fie depăşită. Criza conţinutului se află în plină desfăşurare. În principiu am înţeles că important este nu cine stă între patru pereţi, ci mai ales ce anume se întîmplă, în spiritul căror valori se trăieşte dincolo de cei patru pereţi. Problema nu mai este atît a diversităţii de aranjamente acceptabile social, cît a conţinutului şi calităţii vieţii de familie trăită de cei implicaţi în diversitatea formelor ei. Ce-i mai ţine astăzi pe oameni adunaţi între nişte pereţi? Sîntem mai mult constrînşi de obligaţii şi îndatoriri sau ne ţin laolaltă dragostea şi respectul? Nu rareori două sau trei generaţii împart acelaşi "spaţiu familial" - o fac din dragoste şi grija unora pentru alţii sau din lipsă de alternativă? De ce - aşa cum arată multe sondaje - scade fericirea maritală (mereu mai mică la femei, comparativ cu cea la bărbaţi)? De ce divorţul se banalizează şi creşte numărul separărilor? De ce se fac tot mai puţini copii? De ce se comunică atît de puţin între parteneri, timpul petrecut împreună fiind tot mai diminuat? De ce este atîta singurătate, site-urile de Internet specializate în "cuplare" fiind la mare căutare? De ce persistă violenţa domestică? De ce în viaţa de zi cu zi a familiei - de orice fel - pare să crească insatisfacţia şi nesiguranţa în valorile şi sensul ei? De vină sînt femeile - sau mai bine spus feminismul, acesta ar putea fi unul din răspunsuri. Familia este azi în degringoladă din cauza femeilor care şi-au pus poalele-n cap, s-au revoltat c