Anual, maestrii bucatari participa la cel mai important eveniment gastronomic din Romania: "Best Chef of Bucharest". Anul acesta metoda de jurizare a fost total diferita de cea din anii precedenti.
Muzeul National de Arta al Romaniei (MNAR), din Bucuresti, a fost locul, la 13 octombrie a.c., al unui adevarat regal gastronomic. Actualul palat al artelor, fosta resedinta domneasca, devenita, prin transformari multiple, palat regal, a gazduit cea de-a saptea editie "Best Chef of Bucharest". Spiritul filantropic al elitelor de odinioara a fost reinviat datorita directorului acestui asezamant, doamna Roxana Theodorescu. Domnia-sa ne-a comunicat: "Competitia bucatarilor este unul din cele doua evenimente devenite traditionale organizate anual de «Prietenii Muzeului». Initiativa aceasta este, in primul rand, o actiune caritabila, care isi propune sa stranga fonduri necesare pentru MNAR. De-a lungul acestor manifestari, s-au premiat "cele mai ospitaliere restaurante" si "performerii artei gastronomice" din Capitala Romaniei.
Unul dintre amfitrioni, Silvia Rogozea, director executiv al Asociatiei "Prietenii Muzeului", ne-a informat: "Anul acesta am dezvoltat criteriile tematice, pentru a face legatura intre arta culinara si artele plastice. Toate sunt incadrate in gustul care inspira".
JURIZARE. In acest an, metoda de evaluare a restaurantelor si a maiestriei bucatarilor s-a schimbat. Pana acum, maestrii bucatari si echipa lor preparau in fata juriului "opera de arta". Anul acesta, concurentii au fost vizitati de o comisie, de 50 de persoane, formata din manageri ai unor diverse companii din Bucuresti. Membrii acestui juriu nu sunt experti culinari. Ei au vizitat restaurantele selectate sa participe la concurs incepand cu luna iunie. Criteriile dupa care s-au ghidat examinatorii au fost stabilite de un maestru in arta gastronomiei, Matt Werner, "bucatarul