Majoritatea primariilor din judet nu mai au nevoie de bani pentru ajutoare sociale sau chiar au prea multi. Pentru prima data dupa aparitia legii venitului minim garantat, prin care fiecarei persoane fara nici un cistig i se asigura o suma lunara de la bugetul de stat, Botosanii inregistreaza un excedent la acest capitol.
Consiliul Judetean (CJ) a intocmit o situatie financiara din care reiese ca la sfirsitul anului administratia va ramine cu circa 10 miliarde lei vechi necheltuite din banii care i s-au alocat pentru achitarea ajutoarelor sociale.
Au fost luate in calcul toate dosarele existente in plata la inceputul lunii octombrie si sumele disponibile si astfel a rezultat ca sint prea multi bani destinati saracilor.
25 de primarii au un excedent la acest capitol, altele 23 nu mai au nevoie de nici un leu, sumele de care dispun acoperindu-le integral necesarul, iar la restul le mai trebuie ceva bani, care vor fi redistributi insa de la cele care au prea mult. Chiar si dupa aceasta operatiune, tot vor mai ramine necheltuite la 31 decembrie in jurul a 10 miliarde lei vechi.
Explicatia principala a fenomenului este probabil alocarea unei sume uriase de la bugetul de stat pentru acest capitol bugetar. Judetul a primit pentru anul in curs 218 miliarde lei vechi pentru venit minim garantat, adica de trei-patru ori peste ce se repartizase pentru 2003 si 2004.
Bugetul pe 2005 a fost facut de PSD in preajma campaniei electorale si a avut in consecinta un pronuntat caracter social. Pe de alta parte, unii dintre primarii instalati in vara anului trecut au dispus efectuarea de noi anchete la beneficiari si au descoperit ca o multime dintre acestia nu se incadrau in prevederile legale si au fost scosi din plata.
"Unii erau plecati in strainat