Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proces din cauza referendumului in judetul Mures

Publicat in Romania Libera, luni 17 octombrie 2005 ·

Primarul comunei Vanatori, social-democratul Adrian Lapadat, il da in judecata pe prefectul de Mures, liberalul Ciprian Dobre. Actiunea are la baza referendumul care urmeaza a fi organizat la Vanatori pe 30 octombrie si care are ca scop revocarea edilului din functia de sef al administratiei locale. Potrivit unui comunicat de presa al filialei PSD, Lapadat urmeaza sa inregistreze astazi actiunea sa pe rolul Tribunalului Mures. Primarul il acuza pe reprezentantul Guvernului in teritoriu ca a constituit o comisie pentru "organizarea unui referendum local in Vanatori", plecand de la o reclamatie colectiva a unor locuitori ai comunei, ordinul de constituire a acesteia fiind emis fara verificarea prealabila a semnaturilor si motivelor care au stat la baza cererii de initiere a acestei actiuni. De asemenea, Adrian Lapadat ii imputa lui Ciprian Dobre lipsa de transparenta in activitate. "Refuzul prefectului de a face publice listele cu persoanele care au solicitat organizarea referendumului, existand acute suspiciuni privind modul cum au fost semnate aceste liste, precum si refuzul nejustificat de a elibera informatii esentiale legate de aceasta situatie, incalcandu-se, astfel, nu numai legea accesului la informatie, ci si etica si transparenta actului de decizie in administratia publica" este un alt capat de acuzare din actiunea formulata de Lapadat. Edilul-sef cere, totodata, ca instanta sa il oblige pe prefect la plata unor daune materiale si morale pentru abuzurile savarsite. Astfel, Adrian Lapadat solicita in instanta daune morale si materiale de 20 RON pe fiecare zi de intarziere de la data refuzului nejustificat de eliberare a informatiilor. Primarul comunei Vanatori, social-democratul Adrian Lapadat, il da in judecata pe prefectul de Mures, liberalul Ciprian Dobre. Actiunea are la baza referendumul care urmeaza a fi organizat la Vanatori pe 30 octombrie si care ar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 27 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 50 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Rusia amenință Occidentul cu ”o confruntare directă” ca urmare a unei ”intensificări” a zborurilor dronelor SUA la Marea Neagră

Ziare.com acum 12 minute
Rusia ameninţă vineri, 28 iunie, Occidentul cu o ”confruntare directă”, din cauza unei ”intensificări” a zborurilor dronelor militare americane la Marea Neagră, în largul Ucrainei, la câteva zile după primele ameninţări vizând Washingtonul, în urma

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 55 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 29 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum 2 ore
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°