Sambata seara, Sala Palatului a devenit neincapatoare pentru cei care au venit sa asculte simfonia verii, al patrulea si ultimul concert pe care Tudor Gheorghe l-a dedicat anotimpurilor.
"Sara pe deal buciumul suna cu jale,/ Turmele-l urc, stele le scapara-n cale,/ Apele plang, clar izvorand in fantane;/ Sub un salcam, draga, m-astepti tu pe mine." "Eminescul" a deschis spectacolul verii pe care Tudor Gheorghe l-a conceput ca pe un imn dedicat poeziei romanesti. Reactiile publicului au fost cele scontate - emotia, cursivitatea si muzicalitatea eminesciene pe care multi dintre noi le-au uitat in manualul de clasa a XII-a. Intro-ul propus de Tudor Gheorghe a incercat sa defineasca intentia spectacolului - mixtura dintre poezia culta si lumea rurala, cu riturile sale, simfonia verii impregnata cu dragostea ce "arde-n macii din coline". Poeziile bucolice ale lui George Cosbuc si-au gasit astfel locul langa poezia citadina a lui I.L. Caragiale, care vorbeste despre vara traita de Ahmet alaturi de iubitele sale Fatema si Bülbül , "una o minune, alta o poveste". Muzica a intregit universul de discurs al spectacolului - cand vesela, cand trista, cand populara, cand elitista. Contributia majora pentru realizarea acestui scop au avut-o Teatrul Liric din Craiova si Filarmonica din Craiova, dirijata de Marius Hristescu
ESENTA. Tudor Gheorghe a fost in aceeasi masura maestru de ceremonii si trubadur al poeziei romanesti. Dupa fiecare melodie cantata fie pe versuri de Alexandru Macedonski, Ion Vinea, fie pe versuri de George Toparceanu, Tudor Arghezi sau Vasile Voiculescu, a inserat cate un scurt discurs prin care atentiona publicul asupra a ceea ce urma. Pana si bancurile, ironiile sau criticile la adresa celor care stalcesc limba romana si-au facut loc intr-un concert al carui ansamblu a fost evident inedit in perimetrul spectacolelor din ultimii ani.
LINIARI
