Primarul comunei Vanatori, social-democratul Adrian Lapadat, il da in judecata pe prefectul de Mures, liberalul Ciprian Dobre. Actiunea are la baza referendumul care urmeaza a fi organizat la Vanatori pe 30 octombrie si care are ca scop revocarea edilului din functia de sef al administratiei locale.
Potrivit unui comunicat de presa al filialei PSD, Lapadat urmeaza sa inregistreze astazi actiunea sa pe rolul Tribunalului Mures.
Primarul il acuza pe reprezentantul Guvernului in teritoriu ca a constituit o comisie pentru "organizarea unui referendum local in Vanatori", plecand de la o reclamatie colectiva a unor locuitori ai comunei, ordinul de constituire a acesteia fiind emis fara verificarea prealabila a semnaturilor si motivelor care au stat la baza cererii de initiere a acestei actiuni.
De asemenea, Adrian Lapadat ii imputa lui Ciprian Dobre lipsa de transparenta in activitate.
"Refuzul prefectului de a face publice listele cu persoanele care au solicitat organizarea referendumului, existand acute suspiciuni privind modul cum au fost semnate aceste liste, precum si refuzul nejustificat de a elibera informatii esentiale legate de aceasta situatie, incalcandu-se, astfel, nu numai legea accesului la informatie, ci si etica si transparenta actului de decizie in administratia publica" este un alt capat de acuzare din actiunea formulata de Lapadat. Edilul-sef cere, totodata, ca instanta sa il oblige pe prefect la plata unor daune materiale si morale pentru abuzurile savarsite. Astfel, Adrian Lapadat solicita in instanta daune morale si materiale de 20 RON pe fiecare zi de intarziere de la data refuzului nejustificat de eliberare a informatiilor. Primarul comunei Vanatori, social-democratul Adrian Lapadat, il da in judecata pe prefectul de Mures, liberalul Ciprian Dobre. Actiunea a