Cutu e un batranel de treaba...
E pechinez si are vreo zece ani. L-am gasit pe sosea, intre Vascau si Brad (Hunedoara). Veneam cu Madalina, prietena mea, spre casa. El mergea pe mijlocul drumului. Tir-ul din fata noastra l-a evitat cu greu. Era complet pierdut, cu mers sovaielnic, cu privirea aiurea, cu un ochi complet acoperit de scurgeri de conjunctivita, fara glas, mort de foame si de sete, cu scaieti si capuse in blana, batut de soare si de ploile ultimelor zile. O imagine imposibil de suportat! Cine ar fi putut sa-l alunge, de-a ajuns in halul asta? Ce inima au avut oamenii aceia care l-au parasit?
L-am luat cu gandul sa-l ducem in primul sat. Am oprit langa un grup de sateni aflati la lucru. S-au codit. "Ne imbolnaveste animalele." Ne-am dat seama imediat ca n-ar avea nici o sansa... La Brad, am gasit un dispensar veterinar. "Are raie", ne-a spus doctorul. Milostiv, ne-a dat o punga de boabe, din care Cutu a mancat cu mare pofta. Apoi ne-a sugerat sa mergem la Deva la dispensar. Acolo, nimeni. Era deja 9 seara. Am sunat la numerele afisate pe geam. "Suntem in concediu... Duceti-l la adapost, la Santuhalm." "Sunt bine tratati cainii acolo?", am intrebat. "Da...", mi-a raspuns vocea, putin incurcata, a carei nesiguranta trada un miez de neadevar. Am orbecait prin Santuhalm, in apropiere de Deva, si la o margine uitata a satului, dincolo de calea ferata, am aflat adapostul. Bezna mare si concert canin pe zeci de voci... "Nu-l primim cu raie, dar duceti-l la Deva, la domnul doctor Nedelcu, il stie tot orasul. Sa-i inceapa tratamentul, si il primim." Intr-adevar, doctorul Nedelcu e un om cunoscut, primul cetatean care-si plimba cainele a stiut sa ma indrume la el. L-am gasit, la 10 seara, in "campul muncii". Era vineri, iar medicul isi petrecea seara in "familie", familia sa de prieteni neajutorati si necuvantatori... "N-are raie, dar la Santuhalm n
