Pe tavanul unei biserici din Engadin sunt icoane ca la Muzeul din Sibiel. Identitati tulburatoare.

In tot Engadinul nu exista o biserica mai frumoasa si mai ciudata ca "St. Martin" din Zillis. De cum deschizi poarta imensa de stejar nituita cu ghinturi aspre si ascutite, o imagine tulburatoare te tintuieste chiar in prag: nimeni nu se roaga; oamenii stau si privesc nemiscati in niste oglinzi dreptunghiulare, asezate cuminte si rabdator pe genunchi. Cufundati in tacere, admira in luciul lor, imaginea rasfranta a tavanului intesat cu sute de icoane, croite, parca, dupa chipul si asemanarea icoanelor noastre transilvane. Asemanarea este atat de puternica, incat, pentru o clipa, simti impulsul naiv de a intinde mana, petrecand degetele intr-o atingere usoara si negrabita peste glaja taraneasca imperfecta, peste desenele de o simplitate teribila ce infatiseaza Mantuitorul binecuvantand, Fecioara Maria cu Pruncul calare pe un magar, sfinti cu picioare desculte si imense, cai si vite surazand uman la ieslea cea sfanta din Bethleem. Intr-un colt, un ghid local repeta in soapta, ca o poezie, istoricul bisericii vechi de la anul 830 - ultima amintire a Raetiei latine si a stramosilor retoromani si misterioasa aparitie a unui pictor, pe nume Lopincinus, care, la 1130, a invesmantat tavanul bisericii cu 153 de panouri din lemn de brad, matuite apoi cu un consistent strat de ipsos si var, dupa o reteta proprie, ramasa necunoscuta pana in ziua de azi. Ghidul e mandru si absolut convins ca tavanul de la "St. Martin" nu are egal in lume, ca nicaieri nu vei gasi picturi in culori la fel de intense si originale. Insista pe unicitatea imaginilor si pe forta expresiva a artei populare romanse, dar eu il ascult zambind. Originalitatea artistica despre care vorbeste ma face, de fapt, sa ma simt ca acasa. Ma simt ca la biserica si muzeul din Sibiel, inconjurat de sfinti cu infa