Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii municipali nu au decis daca vom plati mai scump caldura

Publicat in Timpolis, luni 17 octombrie 2005 ·

Vestea ca de anul acesta energia termica se va scumpi cu 45% a iscat panica in randul timisorenilor, dar mai ales a oamenilor cu venituri mici. Primarul Timisoarei, Gheorghe Ciuhandu, sustine, insa, ca aceasta scumpire nu va fi resimtita in totalitate de populatia cu venituri medii, dar in acelasi timp afirma ca majorarea tarifului la energia termica este absolut necesara avand in vedere ca, pana la 1 ianurie 2007, subventiile pentru caldura pe care le acorda statul vor fi reduse la zero.

"Nu mai dam subventii la oamenii care nu au nevoie de ele. Unii s-ar putea sa nici nu simta aceasta scumpire", mai spune Gheorghe Ciuhandu. Astfel, la o familie medie, de trei - patru persoane, unde venitul mediu lunar pe membru de familie este de 5,5 milioane de lei, diferenta pe care trebuie sa o platesca, in afara ajutorului suportat de bugetul local, este de 200.000 de lei. La randul sau, directorul economic al Primariei, Adrian Bodo, spune ca "45% integral vor plati cei care au venituri nete de 30 - 40 de milioane de lei".

Conducerea Primariei Timisoara sustine ca de vina pentru aceasta majorare este statul, pentru ca din 2003, cand au fost preluate CET-urile de catre Consiliul Local, din bugetul Primariei nu au putut fi alocate sumele necesare acoperirii integrale a nevoilor de subventii. "La momentul preluraii CET-urilor, noi aveam angajate o serie de investitii finantate din imprumuturile Bancii Europene de Investitii, care se impuneau a se efectua", explica directorul economic al Primariei Timisoara.

Masura propusa de municipalitate de a majora treptat energia termica are in vedere acoperirea reducerii subventiei de la bugetul de stat cu 33% pentru fiecare din anii 2005 - 2006 - 2007. In plus, este vorba despre mentinerea unui efort suportabil de catre bugetul local, de 350 de miliarde de lei anual, pentru subventii si ajutoare la caldura, fara a afecta pr

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 8 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Eleganță la SUPERLATIV! Cum au apărut la petrecerea de nuntă a Kirei soții Hagi, Ianis și Elena, Gigi Becali și verii lui

Cancan acum 4 ore
În aceste momente, nume mari din sport, afaceri și showbiz petrec alături de Kira Hagi și Thomas Ferfelis, în cadrul nunții de poveste ce are loc la Cernica Events, pe malul lacului. Cununia religioasă s-a încheiat în aplauzele emoționate ale invita

Copac prăbușit peste două persoane în municipiul Brașov. Un tânăr a murit

HotNews acum 9 ore
Un arbore a căzut peste doi oameni, duminică, în municipiul Brașov, iar unul dintre ei, un bărbat în vârstă de 27 de ani, a murit în urma incidentului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. ISU Brașov spune că, în jurul o

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 6 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump spune că administraţia lucrează la introducerea unui „permis temporar” pentru imigranţii din anumite sectoare

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat într-un interviu pentru Fox News că administraţia lucrează la elaborarea unui permis temporar pentru imigranţii care lucrează în anumite sectoare, ceea ce a

UPDATE - Traficul feroviar, întrerupt între Sinaia şi Buşteni după ce un copac a căzut pe firele electrice/ Circulaţia trenurilor, reluată pe ambele fire/ 15 trenuri înregistrează întârzieri - FOTO

News.ro acum 4 ore
Traficul feroviar a fost întrerupt, duminică după-amiază, între Sinaia şi Buşteni, după ce un copac a căzut pe firele electrice, fiind afectate ambele sensuri de circulaţie. Angajaţii CFR SA au intervenit pentru a îndepărta copacul şi a verifica lin

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 4 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 5 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum o ora
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Vremea

București
acum

24°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

22°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/27°
mar.

20°/25°
mie.

18°/27°
joi

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

16°/28°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/32°
mie.

16°/36°
joi

18°/38°