- Cultural - nr. 204 / 17 Octombrie, 2005 Cu ani in urma, mi-am spus: "Am coborat pentru a urca la stele". Cand pornesti pe un asemenea drum, nu poti sa nu privesti in urma. Acolo se afla casa sufletului tau. Acolo sunt stramosii, acolo este paradisul, acolo este mostenirea - adica mos-tenirea. Mos are acelasi sens ca termenul sanscrit moksha, care inseamna eliberare, ca si actiunea moasei in procesul nasterii, dar, daca privim atent, si mosia "elibereaza" prin capilaritate substantele nutritive plantelor. Tot existenta mosiei asigura libertatea oamenilor ce o poseda, iar mosul este reperul ereditar din care ne tragem. Si "-tenire", asemanator termenului francez tenir = a pastra, a tine, a avea, dar si a sta, subliniaza sensul mostenirii, care ne face sa fim liberi, dar si statornici. Prin stramosi si tara avem un trecut, prin noi - un prezent, iar prin copii - un viitor; in acelasi timp, trairea spiritual-afectiva si informatia impregnata in ADN-ul nostru si in pamantul in care s-a scurs sangele stramosilor ne leaga strans de trecut. Nu stiam sa scriu cand am aflat de la tata ca "Mahabharata" este una dintre marile si cele mai vechi epopei ale lumii, alaturi de "Ramayana" si "Vedele". Pasiunea pentru literatura a tatalui meu l-a apropiat si de discutiile aprinse ale anilor '70, cand intelectualii romani au inceput sa descopere ca limba romana se apropie mai mult de sanscrita decat de latina. Din nefericire, multi lingvisti romani n-au aflat inca! Braila este poate cea mai mare mostenire a mea. Acolo, in miile de ani (neoliticul din Brailita), si poate chiar in milioanele de ani (secarea Marii Sarmatice i-a determinat pe primii oameni sa spuna BARAGAN, adica bara = balta care merge = gon, ca si in engleza, germana, getica, armeana), s-a nascut setea de adevar si libertate, purtata de Panait Istrati, Haricleea Darclée, Maxy Herman, Ana Aslan, pe marile "scene" al