Carlos Ruiz Zafon, Umbra vantului, roman, traducere de Dragos Cojocaru, Editura "Polirom" (tel. 0232/21.41.11), 495 pag.
Nu fac parte din cei ce stramba din nas la succesul comercial imens al unor romancieri de azi precum Stephen King, Dan Brown, Paolo Coelho s.a. Faptul ca milioane de oameni din culturi diferite gasesc placere in a citi cartile lor e un lucru bun, cand exista concurenta televizorului, a computerului si a altor distractii mai putin benigne. Ideea ca o fictiune de top international la un moment dat (moment care poate dura luni bune si chiar ani) e neaparat mediocra si perisabila fiindca e pe gustul comun si supusa modei, iar adevarata literatura, cea care va ramane, are un public restrans de cunoscatori - nu prea mai tine. Si nu mi se pare deloc intamplator ca multi dintre autorii de best-seller sunt profesori universitari de literatura, semioticieni si teoreticieni ai receptarii, care stiu totul despre romanul foileton din sec. al Xix-lea sau romanul gotic englezesc. Ei aplica premeditat retete verificate in timp, exploatand pofta de aventura-mister-groaza-ezoterism-iubiri patimase ale omului cantonat intr-o viata anosta, le asezoneaza cu meditatii asupra destinului, credintei, intelepciunii, dand cititorului impresia ca accede la adevaruri profunde, ii flateaza cu povesti inteligenta. Fiindca, de fapt, majoritatea subiectelor acestor carti sunt articulate dupa morfologia basmelor (sistematizata pe la mijlocul secolului trecut de folcloristul rus V.I. Propp), care functioneaza fara gres, demonstrand inca o data nevoia de poveste a copilului ce supravietuieste in fiecare dintre noi.
Nici "industria" ce se dezvolta pe langa fenomenele editoriale de amploare nu mi se pare blamabila. Ecranizate si dramatizate cu profit comercial scontat (ceea ce prelungeste tirajele si aduce noi valuri de cititori), continuate sau completate cu publicati
