Dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, la 1 septembrie 1939, partidele comuniste europene au avut destine diferite, osciland intre "exilul" la Moscova si participarea la miscarile de rezistenta. Dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, la 1 septembrie 1939, partidele comuniste europene au avut destine diferite. Comunistii au mentinut vie "flacara rosie" in functie de pozitia tarii de provenienta in marea conflagratie, osciland intre "exilul" la Moscova si participarea la miscarile de rezistenta.

Comunistii, in razboi

Dupa semnarea Pactului "Ribbentrop-Molotov", la 23 august 1939, devenea iminenta izbucnirea unei noi conflagratii mondiale. In perioada interbelica, Moscova a pregatit permanent eventualitatea redeschiderii problemei frontierelor trasate de Tratatul de Pace de la Paris din 1919-1920. Prin crearea Cominternului, in 1919, puterea sovietica si-a implantat "agentii" in toate colturile Europei, cu misiunea de a slabi mecanismul democratiilor traditionale. Insa, dupa 20 de ani, in 1939, "partidele fratesti" au fost lasate de Moscova sa se descurce dupa propriile puteri in perioada conflagratiei mondiale. Daca initial Cominternul a mentinut unele legaturi cu filiale sale "nationale", dupa atacarea URSS-ului de catre Germania nazista, in iunie 1941, in cele mai multe cazuri acestea s-au pierdut. In cele din urma, insusi Cominternul a fost desfiintat de Stalin, in 1943. Functionarii sai de la Moscova au continuat insa sa activeze sub paravanul unor scoli, edituri si institutii. Instruiti timp de doua decenii in spiritul cauzei si al "disciplinei de partid", comunistii europeni au gasit astfel diferite cai de supravietuire in anii razboiului.

"EXILUL" LA MOSCOVA. Cea mai utilizata tactica de supravietuire a partidelor comuniste a reprezentat-o refugiul membrilor comitetelor centrale in Capitala Uniunii Sovietice. Putere