“Faptul ca majoritatea crede un anumit lucru nu inseamna neaparat ca majoritatea are dreptate.” Aceasta propozitie incorecta politic a fost rostita de Margaret Thatcher, una din putinele personalitati respectate si de cei care nu le simpatizeaza. Merita, asadar, sa-i acordam atentie si sa incercam s-o verificam in practica. Un caz la indemana pentru un astfel de exercitiu intelectual este demisia ministrului Educatiei, Mircea Miclea. Daca nu ar fi fost gripa aviara, si astazi ar fi plans de dorul lui sindicalisti, oameni politici si ziaristi. Cum H5N1 a acaparat intre timp prim-planul politic, si caracterul subversiv al acestei demisii a fost prea putin analizat.

Demisia ministrului Miclea ridica doua probleme: una legata de faptul in sine al demisiei si a doua legata de modul in care a fost depusa. Oricat ar parea de ciudat, merita sa ne intrebam daca aceasta demisie avea un temei real. Domnul Miclea a sustinut, intr-un comunicat, ca este nemultumit de bugetul insuficient, sub 4%, acordat invatamantului. Cu cateva zile mai devreme, pe 5 octombrie, in cadrul unui briefing de presa la guvern, domnul Miclea nu dadea insa nici un semn de nemultumire, desi avem motive sa credem ca ministrul de Finante nu fusese nici atunci generos. Oricum, bugetul a fost dezbatut in cateva sedinte de guvern, cand toti ministrii au avut posibilitatea sa se exprime. Demisia ministrului Mircea Miclea a fost insa mana cereasca pentru sindicatele din educatie, care nu au contenit sa-l laude, subliniind dureroasa subfinantare a invatamantului romanesc. Nu negam aceasta subfinantare si nici consecintele sale nefaste, dar tinem sa amintim, de dragul adevarului istoric, ca aceiasi oameni care l-au eroizat pe Mircea Miclea saptamana trecuta l-au hulit pana atunci: sindicatele din invatamantul preuniversitar, care scandau la mitinguri “din toti cati ministri au fost/Miclea, tu esti cel