In perioada premergatoare referendumului, nimic schimbat in Zona Verde. Doar ca mai multi “internationali” o numesc acum Zona Internationala. Aceleasi cladiri bombardate, palatele lui Saddam, placi de beton pentru protectie de peste 3 metri de jur-imprejurul zonei securizate, sarma ghimpata in ton cu mercenari din toata lumea, definiti ceremonios drept “elemente de securitate personala” (in engleza PSD - “personal security details”) - in fapt, bodyguarzi platiti cu 1.000 de dolari pe zi -, coloane de transportoare blindate, puncte de control aproape la fiecare colt de strada si, evident, zgomotul obisnuit de fond al exploziilor periodice si al rafalelor sporadice, urmate de darele de fum ce se inalta lenes deasupra Bagdadului. Un spectacol de lumini si sunete familiar pana la asimilarea cu normalitatea. Ca intr-un ritual, prima data se aude o explozie. Cateva secunde de liniste si stupefactie sunt urmate imediat de latratul violent al rafalelor de diferite calibre si apoi de alarma sirenelor politiei irakiene si de zumzetul sacadat al elicopterelor armatei americane.

Cand am ajuns prima data la Bagdad, in octombrie 2004, pe aeroport, unul din lucratorii de acolo, vazandu-ne dezorientati si neintelegand cu ce s-ar putea ocupa in Irak o echipa electorala, ne indruma adesandu-ni-se cu “voi, cei din echipa electrica”. Printre toti contractorii din Irak, experti electrici suna mai potrivit cu locul si problemele practice ale acelui an, decat experti electorali. Chiar si noi ne amuzam, numindu-ne “Electric team”. Cand am revenit a doua oara pentru referendum, deja toti auzisera ca au loc alegeri in Irak si ne stiau drept echipa electorala a ONU.

Totul e posibil

La scurt timp dupa revenirea in Irak am avut privilegiul sa asist la sarada dublei definiri a termenului de votant. Poate parea un aspect tehnic nerelevant, dar dezbaterea a ascuns intentii pol