Crizele de personalitate ale "presedintelui-jucator" au ajuns sa se transforme intr-o reala criza constitutionala. Toata lumea o resimte.
Constitutia nu este o simpla adunatura de dispozitii care se pot interpreta separat. Natura si trasaturile esentiale ale statului se reflecta in continutul drepturilor si obligatiilor fundamentale care, la randul lor, pot fi garantate numai de anumite sisteme institutionale.
Pentru o democratie autentica elementele sine qua non sunt trei: adoptarea si modificarea deciziilor, prin metode nonviolente; administrarea intereselor publice de catre institutii integrate intr-un sistem de contraponderi si control reciproc; participarea cetatenilor la luarea deciziilor prin transparenta actului de gestiune si angajarea raspunderii permanente a decidentilor fata de populatie.
Atunci cand a fost redactata Constitutia post-comunista a Romaniei, o idee principala a fost ca viitorul sef al statului sa primeasca suficient de putina putere spre a se evita riscul revenirii la dictatura. Astfel, presedintelui Republicii i s-a conferit rolul de garant al echilibrului constitutional si, in acest sens, de mediator intre stat si societate, precum si intre institutiile statului.
Celelalte competente prezidentiale prevazute de Constitutie sau de legi speciale trebuie intelese prin prisma acestei definitii de fond a rolului institutiei. In lumina lor, seful statului este un adevarat monarh constitutional ales la intervale date, ale carui prerogative constau in dreptul de a fi consultat, dreptul de a incuraja si dreptul de a avertiza.
A existat obiectiunea ca romanii, popor cu o filosofie de organizare sociala autoritar-paternalista, nu vor crea atmosfera optima pentru indeplinirea functiei de mediator unui presedinte pe care nu ei l-au ales. In consecinta, ar fi aparut pericolul ca celelalte instit
