Romanii pot sa manance cat peste doresc, iar pescarii pot sa-si vada linistiti de treaba. Pestele nu poate lua gripa de la pasari, ne asigura specialistii in siguranta alimentelor si cei in gripa aviara.
Romanii pot manca linistiti carne de peste din Dobrogea, sustin specialistii. "Nu exista descris in literatura de specialitate nici un caz in care un peste sa fie purtatorul acestui virus", ne-a declarat Gheorghe Predoi, directorul Agentiei Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA).
Ca medic veterinar, el a mai precizat ca orice student stie ca un virus nu poate trece de la pasari la pesti. "Discutam despre o normalitate, ca sa existe o contaminare trebuie ca cele doua specii sa fie compatibile. De la pasari la mamifere se transmite foarte greu acest virus, dar de la pasari la peste nici nu se poate pune problema", a concluzionat Predoi.
Informatia a fost confirmata si de Florica Durlea, medic veterinar, directorul de comunicare al Comandamentului de criza din Ministerul Agriculturii. "Ca epidemiolog, stiu ca acest virus nu se poate transmite de la pasari la pesti", ne-a asigurat ea.
FARA PERICOL. Pescarii din Delta si din toata Dobrogea pot sa-si vada linistiti de treaba. "Pescuitul nu va fi oprit, deoarece nu exista nici un motiv ", a declarat directorul ANSVSA. El a mai precizat ca oamenii pot sa consume linistiti pestele pe care-l prind, insa este recomandat ca acesta sa fie preparat la o temperatura care depaseste 70°C.
Problema pestelui a fost discutata in sedinta de ieri-dimineata a Comitetului de criza de la Ministerul Agriculturii, la care a participat si un expert belgian, tara care s-a confruntat cu gripa aviara. Acesta a explicat ca nu pestele, in sine, este problema, ci pericolul poate aparea pentru lucratorii care pescuiesc si stau in namolul in care au stat si pasar