“Andrei Cornea e un personaj despre care nu-mi place sa scriu”, afirma ritos Cristian Badilita in Averea din 11.10.05, ca raspuns la articolul meu, Generatia, din 22/813. Mie insa imi place sa scriu despre C. Badilita. Cum sa nu-mi placa, atunci cand aflu din articolele domniei sale nenumarate lucruri neasteptate si uimitoare despre mine si despre ceilalti? Ca acele lucruri de obicei sunt false, calomnioase, delirante etc. - e adevarat. Dar si delirul e interesant, atunci cand depaseste toate limitele, chiar asa intinse cum sunt ele in Romania!

Cum sa nu fie interesant cand, intr-un alt articol aparut in Adevarul literar si artistic, se poate afla ca Mesia a venit, a ramas necunoscut si se cheama Badilita: “Daca macar zece oameni mi-ar fi citit si asumat in proportie de 1% cartile, lumea romaneasca ar fi fost, daca nu ceva mai buna, macar cu un strop mai cinstita”. Sa nu fi aflat acest adevar macar Comisia Europeana (daca nu Vaticanul), care ne critica pentru coruptie? Aceasta tragica nerecunoastere se explica pentru ca intelectualii romani sunt ori “gloabe”, ori “manzoci”. Printre “gloabe”, pesemne ca se numara si Nicolae Manolescu, care e “un semidoct consacrat” (Averea, 12.09.05) si, chipurile, seamana cu echipa Rapid sau cu Adrian Copilul Minune. Desigur, pe vremea cand noul Mesia primea, in numele unui colectiv, premiul Romaniei literare pentru coproductia romano-franceza numita traducerea Septuagintei, Manolescu nu-l “dusese inca de nas pe presedintele Fundatiei Anonimul, smulgandu-i un premiu absolut nemeritat”. Dar cine poate cere coerenta din partea celui in delir?

In ceea ce ma priveste, n-am asumat nici macar in proportie de 1% evanghelia dupa Badilita. Sunt un pacatos! Pe deasupra, sustine acesta, sunt necinstit, deoarece m-as fi “inspirat serios” din capitolul dedicat grupului de la Paltinis din cartea sa, Platonopolis (Polirom, 1999),