Unul din reprezentanţii distinşi ai ,generaţiei tinere" de scriitori din anii '30, dl. Pericle Martinescu (născut în 1911), a debutat cu romanul Adolescenţii de la Braşov (1936), continuînd cu poeme în proză, eseuri, versuri, istorie literară, note de călătorie precum şi cu un şir de volume memorialistice. întrucît se apropie de cea de-a 95-a aniversare, e, la ora actuală, unul din marii longevivi ai literelor noastre. Fie-ne îngăduită o întrebare neconvenţională: reprezintă longevitatea o calitate spirituală? Dacă, în pofida stimei şi a emoţiei stenice pe care ni le inspiră persoanele mult mai în vîrstă decît noi, ne-ar fi greu a da un răspuns afirmativ, să admitem că ea poate oferi scriitorului cîteva avantaje: o bună cunoaştere a epocii (ca să nu zicem a vieţii îndeobşte), sedimentarea şi clasarea experienţelor, o cumpănire umorală ce favorizează obiectivitatea etc. Parcurgînd Jurnalul intermitent (1945-1947, 1964-1984) al d-lui Pericle Martinescu, ne dăm seama că autorul şi-a preparat cumva din vreme, dacă putem spune aşa, condiţia longevivă, că, în bună măsură, însuşirile acesteia s-au manifestat în scrisul d-sale cu anticipaţie. Din care motiv cartea are mai puţin alura unei diagrame febrile a interiorităţii, a unei căutări acute de sine cît a unei cronici. Cronica unei epoci sinuoase, dramatice (nu întîmplător dl. Martinescu afirmă că dacă cineva ar dori să plăsmuiască o epopee a prezentului, un soi de pandant al Iliadei, aceasta ar trebui să se intituleze Sinistroziada!) în care mascarada propagandei comuniste nu se da în lături, între altele, de la contrafacerea trecutului. Să fi fost din pricina presentimentului obscur că sistemul în cauză nu mai avea viitor? Să fi abuzat de istorie din spaima sufocării într-un prezent monstruos? La 65 de ani de la Marea Unire din 1918, mass-media românească celebrează evenimentul într-un stil pompieristic: ,Presa, rad