În primăvara lui 1967 Ion Băieşu mi-a propus să vin cu el în echipă la ,Amfiteatru", revista pe care o conducea. Apărea de un an şi era editată de asociaţia studenţilor. Revista e pornită, mi-a zis, dar eu am multe pe cap, serialul de la televiziune, scriu şi în ziare, ţin rubrică de sport, mai sunt şi plecările în străinătate, nu am timp. Să fiu adjunctul lui, despre asta e vorba, să mă ocup de revistă. Echipa e bună, s-a rodat, ştiu toţi ce au de făcut, dar cineva trebuie să-i coordoneze. El va ţine legătura cu forurile, m-a asigurat, cu c.c.-ul, să n-am grijă, ştie el cum să-i ia. Eu să mă ocup numai de revistă, să fac sumarele cu redactorii, să aduc colaborări, să citesc tot ce pleacă la tipar, să văd machetele, în fine, toată bucătăria. Ce zic?

Am zis da, după câteva zile de reflecţie. La ,Gazeta literară", unde eram redactor, multă vreme m-am simţit foarte bine, împreună cu prietenii mei de acolo: Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Eugen Simion, Marcel Mihalaş, S. Damian, Cezar Baltag. Dar începuseră să apară, pentru grupul nostru, şi motive de nemulţumire. Nehotărâtul Tiberiu Utan, redactorul şef, era tot mai mult la cheremul adjuncţilor săi, veniţi în redacţie mai târziu, un critic politruc şi un prozator proletcultist. Aceştia ne hărţuiau tot timpul, ne vânau greşelile pretins politice, ne probozeau în şedinţe, ne reclamau peste tot. O vreme Utan ne ţinuse partea, dar obosise. în loc să lupte se refugia în alcool. Până la urmă ne-a lăsat baltă, demisionând.

Situaţia de la ,Gazetă" mi-a dat un argument pentru a primi oferta lui Băieşu. Dar aveam şi alte argumente, printre care, nu în ultimul rând, acela că revista condusă de el îmi plăcea. ,Amfiteatru" profitase prompt de mica relaxare ideologică survenită după 1964, fiind, în acel moment, poate publicaţia deschisă cel mai mult primenirilor. Scrisă de tineri instruiţi şi cu bun cond