Sunt destul de numeroşi aceia care cred (cu zâmbetul ironic aferent) că scrisul este o ocupaţiune eminamente bărbătească, spiritului feminin fiindu-i arondate alte plăceri. Femeia la cratiţă, cu sugarul la piept şi cârpa de şters praful la-ndemână e o imagine ce traversează subconştientul multor reprezentanţi ai sexului ,tare", cu o viziune macho asupra lumilor reale şi ficţionale. În cealaltă extremă, mult mai subţire numeric, dar cu atât mai vocală, se află feministele convinse, care îmbracă o dată cu pantalonii sociali şi filozofia corectitudinii politice, justificatoare şi penalizatoare. Discriminare pozitivă, considerarea individului prin includere categorială, vânarea abaterilor colective de la o linie ferm trasată; şi tot restul. În loc ca feminitatea să fie un subiect dens şi complex, puternic şi gingaş, multiplu şi unic cu fiecare ipostază, ea a ajuns să reprezinte o agendă, realmente plicticoasă prin bifarea aceloraşi puncte dintr-un program machist sau feminist.

Pentru a recupera o imagine mai profundă şi - cu toate apele ei - mai exactă a spiritului feminin creator, e bine să ne adresăm literaturii: spaţiu al multiplicităţilor fecunde, al întâlnirilor şi disocierilor, al fineţii analitice şi tensiunilor reflexive. Când perspectiva critică aparţine unei autoare, interesul este şi mai mare. Aşteptăm, de la un insider al domeniului investigat, un profil mai nuanţat al feminităţii, o priză directă asupra subiectului din care să apară, fără subiectivităţi de gen, siluete de scriitoare adevărate. În Studii de literatură feminină de Elena Zaharia-Filipaş sunt analizate, grupat ori separat, autoare aflate în nişe valorice distincte. Scriitoare de calibru (Hortensia Papadat-Bengescu, Henriette-Yvonne Stahl, Georgeta Mircea Cancicov, Dana Dumitriu, Ileana Vulpescu), promisiuni literare interbelice deturnate de instalarea comunismului (Ioana Postel