Când comuniştii, la fel ca şi reflecţiile lor în oglindă, fasciştii, au luptat împotriva cuvintelor, ei ştiau la perfecţiune ce fac. Nu era o bătălie estetică, a ,cuvintelor frumoase" împotriva ,cuvintelor urâte". Nu, era o bătălie între realităţi. În spatele fiecărui cuvânt se ascunde ceva plin de semnificaţie. Ceva pentru care poţi omorî. Se ascund ambiţii, pofte, dorinţe, posesiuni. În abstracţiunea lor, cuvintele cad, asemenea pietrelor tombale, peste realităţi concrete. Trebuie să se întâmple câte o nenorocire, pentru ca să ne dăm seama de importanţa acestei stranii invenţii. De pildă, cuvântul ,proprietate". De când au pus mâna pe putere, comuniştii n-au avut duşman mai mare. ,Proprietate" înseamnă ,independenţă". Înseamnă libertate de gândire şi de acţiune.

În marea lor ticăloşie, comuniştii au dat proprietăţii o conotaţie agresiv-negativă: eşti proprietar, eşti hoţ, rău, ticălos. Trebuie să fii cârpit în fund, nebărbierit, înfometat pentru a merita să te numeşti om. Culmea e că astfel de reţete au funcţionat şi mai funcţionează. Ceea ce îmi reconfirmă bănuiala că natura umană e cam idioată şi că ,omul natural" nu prea merită mult respect. În loc să fii stimulat de mai binele aproapelui - evident, cel dobândit pe căi cinstite - ideologia primitiv-comunistă îţi stimula resentimentele, invidia, nemernicia.

Crase banalităţi, veţi spune. Şi aveţi dreptate. Numai că ajungem să ne împiedicăm în ele tocmai pentru că decenii de propagandă eficientă ne-au transformat în victime sigure ale dogmei comuniste. Proprietatea era privită ca o ciumă, o sursă a inegalităţii între oameni. Sigur că mărimea averii produce inegalităţi, ba chiar şi inechităţi. Dar acelaşi efect îl au atâtea şi atâtea lucruri pe lume. De pildă, inteligenţa - chiar dacă în acest caz poate fi vorba de o valoare ce-l dezavantajează pe posesorul ei. Cu cât eşti mai intelige