(Foto: )
Erupt, ca un veritabil vulcan, in politica, posesorul unui discurs coerent, convingator, consistent si precis ca o rafala de mitraliera – comparatie valabila si in privinta debitului verbal – avocatul clujean a avut, poate, cea mai fulminanta ascensiune politica de dupa 1989.
Ca deputat si-a construit o credibilitate care avea sa fie principalul sau aliat in marea doborare a lui Funar din fruntea Clujului, dar mai ales in infrangerea lui Ioan Rus.
Nu putini remarcau discursul mult mai aplicat al lui Rus, in contrapondere cu discursul avantat, dar mult mai lozincard, al lui Boc, insa, regretand ca fostul ministru reprezenta partidul baronilor locali, au pus stampila pe micul democrat si l-au adus in fruntea urbei. In scurt timp, Boc a ajuns si liderul PD. Pana exista Basescu, mai sus de atat nu putea ajunge.
Era la apogeu si asteptarile de la el erau imense. In privinta clujenilor, dupa 12 ani funarioti, sperantele legate de noul primar erau mai mari chiar si decat ale intregii Romanii puse in Constantinescu in 1996.
Pe la inceputul verii, presa clujeana ii recomanda lui Emil Boc sa-si ia un concediu. Dupa numai jumatate de an de alergatura intre Cluj si Bucuresti, „piticul atomic" dadea semne de oboseala. Isi pierduse simtul umorului (vezi reactia la „notele PSD"), diplomatia incepea sa-l paraseasca si devenise tot mai irascibil si tot mai greu abordabil (nu mai raspundea la telefoanele jurnalistilor).
A ramas, totusi, in focuri pana s-a ales presedinte PD cu acte in regula. Pe urma a plecat la mare cu familia. Mai dadea cate o fuga la Bucuresti cand evenimentele politice, mai imprevizibile ca oricand, i-o cereau. A revenit din concediu bronzat si, aparent, mai relaxat. Parca ii mai revenisera buna dispozitie si za
