Victorie! Am reuşit să văd, într-un final şi înainte de finalul lui 2005, O fată de milioane, peliculă desemnată de Academia Americană de Film ca fiind "a anului". O să vi-l analizez pe larg, dar înainte vreau să elaborez pe tema Clint Eastwood, poate vor fi câteva detalii pe care nu le ştiţi. Californianul născut în 1930 nu părea să aibă nimic în comun cu lumea filmului. Cu care a avut primul contact pe când lucra ca băiat bun la toate într-o benzinărie - i s-a propus să vină la o probă. Aşa a început o carieră cinematografică nu prea vizibilă, roluri minore şi, ca în cazul lui Michelle Pfeifer, filmul de groază obligatoriu. Eastwood a dat nas în nas cu succesul în televiziune. Era vorba de un serial Western, Rawhide, pentru care s-au făcut peste 200 de episoade şi care a rulat între anii 1958 şi 1965.

Pe marile ecrane s-a întors, ironic, pentru că era (încă) un actor american ieftin. Asta căuta Sergio Leone pe atunci. Regizorul l-a distribuit pe Eastwood în rolul unui personaj dur şi fără nume din Per un pugno di dollari. Filmul a fost un hit la box-office, iar colaborarea dintre cei doi a continuat preţ de alte două pelicule, Per qualque dollaro in piu şi Il buono, il brutto, il cattivo. Dar, dacă tot am luat-o diacronic, să vă mai pasez o digresiune: dacă în 1950, Hollywood-ul oferea o sută şi ceva de westernuri publicului, zece ani mai târziu, producţiile scăzuseră la aproximativ un sfert. Acest fenomen a creat o breşă pentru westernurile spaghetti, făcute cu actori americani migraţi temporar la Roma. Era vorba de o resuscitare a genului, dar şi de o înnoire, peliculele italiene fiind ceva mai cinice în privinţa unor valori susţinute până acum ferm, dar şi mai rafinate ca imagine. Nota bene, pentru că aceasta e linia pe care a conservat-o Eastwood în Unforgiven şi a abandonat-o în O fată de milioane. Astfel de filme au dat tonul unei schimbări