REPORTER IN BANAT Retete vechi dintr-un tinut la rabdariiRETETE VECHI, DINTR-UN TINUT AL RABDARII
Nu poti sa cunosti o zona a tarii fara sa te afunzi in satele ei, sa vezi cum isi traiesc oamenii viata de zi cu zi. Si sa nu uitam ce este mai important: fiecare zona are gustul ei pe care il impregneaza in bucatele pe care gospodinele le fac cu atata drag. Daca pe la portile caselor de olteni simti miros de praz, moldovenii te ametesc cu placinte si vin, ardelenii cu arome de cartofi si slanina, la portile banatenilor pluteste o aroma de supa de pui.
Animata de speranta am coborat din trenul care m-a dus de la Bucuresti la Timisoara. Voiam sa descopar bunatatile Banatului. Am fost indrumata la matusa unui angajat al Muzeului Satului Banatean. La 40 de kilometri departare de Orasul Florilor, in satul Varias, se afla casa acestei gospodine extraordinare. Matusa Maria ne astepta. Prinsese deja puiul care se va transforma curand intr-o supa de pui banateana. Si, ca sa ii faca pofta nepotului, a pregatit o placinta cu "gris", cum se zice prin partea locului.
Desi nu voiam sa asist la scena, matusa Maria a insistat sa vad cum se taie puiul, cum se curata de fulgi, cum se pregateste pentru supa. Era atat de firesc ceea ce facea! Un ritual pe care, asa cum imi marturiseste, l-a invatat de la bunici, apoi de la soacra, "ca asa este aici la noi, la tara". Intr-o odaita din curte - bucataria de vara - oala era pusa pe foc, cu apa, verdeturi, patrunjel, morcov, telina, doua cepe intregi si sare. Apoi, cand au fiert, toate legumele au fost scoase, iar puiul a fost asezat "sa se odihneasca" pe o farfurie. Rolul lui este altul. Va fi servit la felul doi, cu sos rosu "domnesc" si cartofi fierti.
Cand a inceput sa pregateasca placinta, de afara s-a auzit vocea nepotului: "Tot drumul m-a intrebat fata asta despre placinta! Sa faci mai multa!". Am inceput sa
