Scriitor de mare talent, Zaharia Stancu (1902-1974) va rãmâne cu certitudine un nume de referinţã în istoria literaturii române. "Desculţ", romanul sãu de maturitate, a fost tradus în 24 de limbi şi a cunoscut un succes deosebit nu numai în ţarã, dar şi în strãinãtate. Stancu se impune însã peste timp şi prin forţa de sugestie pe care o iradiazã articolele publicate în presa interbelicã. Consecvent principiilor sale, de la început şi pânã la sfârşitul vieţii, a rãmas un om de stânga. Chiar dacã, la un moment dat, a cunoscut şi "furia proletarã" a PCR.
Zaharia Stancu a fost nu numai un scriitor cu o extraordinarã forţã expresivã, dar şi un ziarist şi pamfletar de excepţie. Intrând deseori în conflict cu justiţia interbelicã, nu a ezitat sã apere cauzele juste. A întemeiat gazete, dar a fost un patron sãrac spre deosebire de un Stelian Popescu sau Pamfil Şeicaru, cu care deseori a polemizat pe tema moralitãţii în presã. Pe seama spiritului critic al lui Zaharia Stancu se pune şi "eticheta" ce-l avea drept ţintã pe Pamfil Şeicaru, "Etajul şi şantajul". Era ştiut faptul cã acesta din urmã, gazetar de talent, dar unul pervertit moral, nu se încurca în principii când era vorba de bani. Citite la mai bine de 50 de ani, articolele de presã ale lui Stancu, cuprinse în volumele "Sarea e dulce" şi "Cefe de taur", îţi evocã o lume politicã interbelicã plinã de tare morale. O lume altfel decât o ştim noi din actualele manuale de istorie "rescrise şi reconsiderate critic" dupã 1989. O dovadã în plus a faptului cã "oamenii sunt sub vremuri şi nu vremurile sub oameni".
În apãrarea "pornografului" Geo Bogza…
În virtutea "purismului moral şi etic", promovat intens la nivel universitar-academic, mai ales de Nicolae Iorga şi Al. Brãtescu-Voineşti, în aprilie 1937, procurorul general al Curţii de Apel Bucureşti, Codin Ştefãnescu, pornea o veritabilã cruciadã de stâr
