A apărut recent o carte, necesară şi aşteptată, a Mihaelei Mancaş: Tablou şi acţiune. Descrierea în proza narativă românească (Editura Universităţii din Bucureşti, 2005); subiectul e unul esenţial pentru teoria literară, teoria textului şi stilistică, iar autoarea era cea mai în măsură să-l trateze, într-o perspectivă istorică, îmbinînd teoria cu ample analize ale prozei româneşti. De altfel, în chip fericit apariţia noii cărţi coincide cu reeditarea, într-un volum unic, a dipticului dedicat de autoare în anii '80-'90 prozei şi poeziei româneşti din secolele al XIX-lea şi al XX-lea: Limbajul artistic românesc modern: schiţă de evoluţie (EUB, 2005), studiu de referinţă pentru stilisticieni şi pentru toţi cei care se interesează de literatura română. Profesoara Mihaela Mancaş a transmis multor generaţii de studenţi bagajul cel mai solid al stilisticii, poeticii şi retoricii, aplicate cu un gust sigur, cu o mare capacitate de a recunoaşte valoarea textului literar şi de a-i pune în evidenţă cele mai subtile mecanisme şi efecte de sens. Ea continuă - deşi cu alte metode, integrînd mai ales perspectiva teoriei textului - formula fericită a lui Tudor Vianu, de îmbinare între interesul pentru limbă şi cel pentru literatură, de stăpînire a domeniului şi comunicare elegantă - ; reuşeşte astfel, în toate cărţile sale, să facă observaţii de fineţe, să sistematizeze şi să sintetizeze într-un mod definitiv datele principale ale problemei, dar şi să lase spaţiu unor lungi şi grăitoare citate. Stăpîneşte un clasicism al metodei: fără excese tehnice, dar cu rigoare absolută.

Cartea Mihaelei Mancaş urmăreşte tehnicile şi funcţiile pasajelor descriptive din proza românească, începînd cu cronicarii, oprindu-se mai ales asupra secolelor al XIX-lea (considerat "secolul descrierii") şi al XX-lea şi ajungînd pînă la contemporani - Agopian, Cărtărescu, Groşan ş.a. Sînt p