Compromisul de marti dintre putere si PSD a dat semnalul unei curse contracronometru pentru deputati. Dupa ce si-au vazut implinita principala doleanta, aceea de a putea sesiza Curtea Constitutionala, pesedistii au incetat cu tergiversarile care tinusera in loc Regulamentul timp de o luna si jumatate. Asa ca s-au pus serios pe treaba cot la cot cu puterea, ritmul de lucru aratand ca proiectul va fi gata luni, cand este programat votul final.
Marti, intr-o sedinta de plen care a tinut pana seara tarziu, deputatii au reusit sa adopte 32 de puncte, inclusiv articolul vedeta al Regulamentului - cel ce permite debarcarea lui Adrian Nastase.
Acest articol, cu numarul 25, a suscitat cele mai vii dezbateri, insa pana la urma a fost adoptat cu 171 voturi "pentru" si 112 "impotriva".
Asa ca, daca si Curtea Constitutionala va fi de acord, presedintele Camerei Deputatilor va putea fi revocat inainte de expirarea mandatului, cu votul majoritatii deputatilor, prin vot secret, cu buletine de vot.
Dupa indelungi dezbateri, in care reprezentantii PSD si PRM au criticat introducerea conceptului "majoritate politica", a fost adoptat si alineatul care stabileste ca "revocarea din functie a presedintelui Camerei Deputatilor poate fi propusa, cand se schimba majoritatea politica din Camera Deputatilor, de catre majoritatea deputatilor".
Doar Stanciu s-a tinut tare
In rest, dezbaterile nu au fost tulburate decat de fostul peremist Anghel Stanciu, singurul care si-a sustinut in plen amendamentele respinse de comisia de specialitate.
Sedinta a fost intrerupta de cateva ori pentru scurte pauze, una dintre acestea fiind luata deoarece deputatul PD Ioan Oltean, tocmai cel care propusese prelungirea programului pana la ora 23.00, lipsea. Pana la urma, Oltean a revenit, dar sedinta a fost suspendata la ora 22.00, pentru ca cei mai multi din