Spre seara, la Mogosoaia, am nimerit intr-o fundatura si plina de gropi, stramta, unde, in fata unei vile, ceva mai mare decat cele din preajma, isi facea de lucru, ca paznic de marimi guvernamentale, un soldat.
Strada se cheama Martha Bibescu, oamenii spun ca vila e a lui Theodor Stolojan si inclin sa-i cred deoarece, la plecarea din comuna, pe la orele 21:00, am intalnit o coloana oficiala cu masini negre. S-ar putea spune ca strada suferea rau dupa ploile cazute cu o zi in urma, dar nu cred ca ea arata mai bine nici in zilele uscate. Cand nu-i noroi, e praf. Daca ar fi fost vorba de una din ulitele acelea murdare si cufundate in bezna, cu gospodarii de rand, cum sunt mai toate la tara, nu as fi avut pareri, insa in casoiul alb locuieste un om care, la un moment dat, a fost premier si apoi a candidat la presedintia tarii. Din care cauza, impresia de sordid si de capat de lume, pe care mi-au provocat-o intunericul si linistea plina de damfuri statute a baltii din apropiere, m-a starnit la tot felul de intrebari cu raspunsul dinainte stiut de genul: cum sa conduca o tara un om care se complace intr-un loc atat de neterminat?
Mi-am dat seama cate vanitati aduna in ei instaritii de dupa 1990, daca isi baga banii in cladiri unde nu-i nici canalizare, nici apa cat trebuie, iar sansele ca zona sa ajunga un rai - cum cred bucurestenii de la bloc ca e acum - sunt foarte mici, intrucat tranzactiile cu loturi si proprietati nu-s toate oneste. Multe constructii sunt incepute si lasate de izbeliste, unele chiar pe strada Martha Bibescu, multi proprietari au realizat in timp inconvenientele gropilor de vidanjare. Si, in plus, din patru anotimpuri, trei dezvaluie si dezavantajele unui lac celebru dar fara o administratie coerenta. Unii cititori ar putea sa obiecteze ca Theodor Stolojan a fost om corect, nu ca parlamentarii care le forteaza mana primarilor si-si asfalt
