Sentimentul acut al necesitatii unei dezbateri in jurul intrebarilor puse de mostenirea regimului comunist si de posibilitatea unei recuperari partiale a ideologiei sale este omniprezent in discursul intelectual contemporan din Romania. In acelasi timp insa, este evidenta lipsa unei capacitati de a pune problemele intr-un mod cumpanit, lipsit de reactii viscerale, de a discuta faptele si ideile in planuri si din perspective diverse. Abordarea subiectiva (si, pe alocuri, chiar isterica) se substituie analizei sobre; situarea in context (adesea) si onestitatea intelectuala (uneori) lipsesc in aceste dezbateri, ceea ce conduce in cele din urma la un sentiment deprimant de zadarnicie si lucru de prisos.

Aceasta este situatia in majoritatea cazurilor, dar totusi nu intotdeauna. Dificultatea abordarii discutiei pe tema de mai sus a fost prezentata intr-un mod oarecum „jucaus“, dar, in acelasi timp, foarte judicios, intr-un articol recent al lui Andrei Cornea, publicat in Dilema Veche, intitulat Intelectualul sovaielnic. Un dosar pe tema aceasta – care cuprinde mai multe interventii scurte, dar care sint (in mai toate cazurile) foarte bine argumentate – completeaza un tablou al carui titlu generic ar putea fi „cum (sau daca) e cu putinta sa fii de stinga in Romania, astazi?“ (titlul grupajului din Dilema, pe care nu mi-l amintesc la ora cind scriu aceste rinduri, era foarte asemanator sau ducea la o asemenea formulare).

Cel mai ades insa, discursul este violent si plin de clisee. Violenta verbala si etichetarea sint doua tare cumplite in discursul unui adevarat intelectual. De fapt, nu exista o diferenta esentiala intre violenta fizica si cea verbala: amindoua au exact aceeasi finalitate, aceea de a intimida si de a supune o vointa care se impotriveste (sau incearca sa se opuna). Dar, in timp ce violenta fizica poate fi ingradita prin legi si prin