În Israel, în ultima vreme, cuvîntul "democraţie" e pe buzele tuturor, în cele mai neaşteptate, uneori nepotrivite, contexte. Nu e un semn bun. "De sănătate te ocupi atunci cînd n-o mai ai" era una din vorbele de spirit ale lui Tudor Muşatescu. Folosirea excesivă a cuvîntului "democraţie" într-o societate democratică poate semnaliza un proces de eroziune a structurilor democratice sau poate avertiza că ele sînt în pericol. Statul israelian este o democraţie vulnerabilă şi imperfectă, dar o democraţie reală. La accentuarea vulnerabilităţii au contribuit, fără îndoială, starea de război prelungit şi ravagiile terorismului. Chiar dacă uneori mă întristează evidentele încălcări ale drepturilor omului şi comportamentele abuzive ale statului şi ale forţelor militare sau de ordine, sînt mai curînd uimit că un stat care, de la proclamarea lui, n-a avut parte de condiţii normale decît în interludii scurte între două războaie şi sub hărţuiala aproape neîntreruptă a atacurilor teroriste, mai poate menţine un mod de funcţionare democratică a instituţiilor sale. Mă limitez numai la cîteva reflecţii despre efectele terorismului şi ale stării de cetate asediată, fără a mă opri aici (am făcut-o cu alt prilej) la partea de responsabilitate politică israeliană pentru această situaţie şi la complexitatea conflictului israelo-palestinian, în care terorismul e numai unul din aspecte. Globalizarea recentă a terorismului a creat o relaţie nouă între lumea occidentală şi Israel. Tensiunea se agravase în ultimii ani datorită şi percepţiei negative a presei europene asupra modului în care Israelul reacţionează în faţa atacurilor teroriste sau pentru prevenirea lor. Israelienii, la rîndul lor, erau dezamăgiţi şi indignaţi de ipocrizia opiniei publice occidentale pentru care atentatorii, care aruncau în aer autobuze cu călători, erau totdeauna "militanţi radicali", "activişti", "luptători", nic