Urmãtorul lider al Partidului Conservator din Marea Britanie va fi ales dintre: David Cameron şi David Davis. În cel de-al doilea tur de scrutin organizat de deputaţii conservatori, Cameron a obţinut 90 de voturi, David Davis 57, iar Liam Fox s-a clasat al treilea cu 51 de voturi, fiind eliminat.
Clasarea lui David Cameron pe primul loc nu reprezintã nici o surprizã, el colectând aproape toate voturile lui Kenneth Clarke, candidatul eliminat în turul precedent.
În vârstã de 39 de ani, Cameron reprezintã curentul centrist şi modernizator în Partidul Conservator, care încarcã cu disperare sã revinã la putere dupã ce a pierdut în faţa laburiştilor ultimele trei alegeri parlamentare. David Cameron este educat la colegiul particular Eton, cel mai elitist din Anglia şi la Universitatea Oxford.
Contracandidatul lui David Cameron este David Davis, reprezentantul aripii de dreapta a partidului. Davis, în vârstã de 57 de ani a ocupat câteva posturi de ministru adjunct în vremea guvernului condus de John Major, la mijlocul anilor '90. Spre deosebire de David Cameron, el se pronunţã pentru reduceri de impozite şi este sceptic cu privire la modernizarea partidului invocatã de mai tânãrul sãu rival.
Numele viitorului şef al partidului va fi ales de cei 300 de mii de membri ai Partidului Conservator, care vor primi buletine de vot prin poştã. Ei vor avea timp sã voteze pânã pe 5 decembrie, iar a doua zi va fi anunţat noul lider al Partidului Conservator, al şaselea în doar 15 ani. (I.B.)
Urmãtorul lider al Partidului Conservator din Marea Britanie va fi ales dintre: David Cameron şi David Davis. În cel de-al doilea tur de scrutin organizat de deputaţii conservatori, Cameron a obţinut 90 de voturi, David Davis 57, iar Liam Fox s-a clasat al treilea cu 51 de voturi, fiind eliminat.
Clasarea lui David Cameron pe primul loc nu reprezintã nici o s