Nu cred că sînt deplasat în enervarea crescîndă pe care mi-o provoacă ipocrizia comentariilor sarcastice ori de cîte ori apare în viaţa politică ideea de restaurant. Ideea şi chiar localul... S-a făcut un caz imens din prezenţa foarte familiară a preşedintelui ţării într-un local de lîngă Palatul Cotroceni; s-a făcut haz îndelung la intenţia Opoziţiei de a ocupa acelaşi local în timpul unor tratative la Palat, unde fusese invitată şi refuzase să se prezinte; decît tratative acolo, mai bine o trataţie la Golden Blitz; s-a renunţat, dar condeiele şi faxurile nu au tăcut cîteva zile; s-au consacrat pagini multe zguduitoarei dezvăluiri a unui consiliu de taină între prim-ministru şi cîţiva prieteni de-ai săi într-un alt restaurant bucureştean, pe malul unui lac; doi ziarişti s-au dus cu o barcă motorizată, la acelaşi restaurant, şi au stat de vorbă ore întregi, telefilmaţi şi teletransmişi în direct, cu chelnerii roind în jurul lor - uite aşa, na, ca o sfidare a serviciilor care urmăresc pas cu pas liderii de opinii antiprezidenţiale. Cinstit vorbind, nu m-am simţit cutremurat. De altfel, cu ani în urmă, într-un alt regim prezidenţial, un zvon repede confirmat a străbătut intens Capitala, precum că avusese loc un sfat intempestiv între patru personalităţi cu maximă putere de decizie, unde? Tot într-un restaurant obscur, undeva, nu se ştia unde, dar se ştia ce. Probleme de o mare însemnătate pentru ţară. Merg mai departe şi zic că, şi înainte de '89, restaurantul a avut locul său eminent în viaţa cioclopedică a ţării. În pofida microfoanelor şi a urechilor treze, în răspăr cu partidul care ura visceral cafeneaua ca loc al reacţionarilor burghezi şi leneşi, "Capşa" era "Capşa", nopţile lui Zaharia Stancu la sfat cu conducerea Gazetei literare nu erau secrete, "albele" se aduceau din tipografia de peste drum, acolo, la miez de noapte, cu ultimele porunci ale cenzurii, luate