De ce apar in 1989 caini vagabonzi cu cercelul de la castrare, de ce, dupa ce a internat-o la urgenta la Timisoara, in durerile facerii, Mihaela Radulescu ii spune Ioanei Moldovan, care intra in casa in mijlocul aceleiasi nopti: „Ma, tu ai fugit de la spital"? Sau de ce se asaza Daniela Nane in pozitie de pugilist in fata unui grup de bisnitari care-l caftise pe Cristi Iacob? De ce este
felicitata Maia Morgenstern de seful ziarului „Le Parisien" pentru un articol fantastic pe tema „15 ani de la Revolutie", cand ziarista nu reuseste sa-si gaseasca subiectul?
Sa nu credeti ca Sergiu Nicolaescu sau D.R. Popescu, scenaristii filmului „15", de unde vin secventele de mai sus, raspund la aceste intrebari. Cel mai probabil, nu sunt constienti de penibil. In „15", oamenii nu vorbesc ca in viata si nu se poarta ca si cand ar fi ceea ce sunt, cu exceptia tovarasilor ce dau ordine.
Totusi, Cristi Iacob isi alearga, arunca de pe pod, imbata, impusca si omoara admirabil personajul, marinarul Marinica. La fel, Maia Morgenstern stramba bine din nas in inghesuiala, accidente, inchisori si canale, in rolul ziaristei fandosite Irenne, desi in viziunea lui Sergiu Nicolaescu personajul ei este un profesionist.
Trei planuri, mult mai multe probleme
Filmul ar putea fi impartit in trei, dupa cum urmeaza: 1) partea cu mult sange, generali comunisti, ordine, armata care trage, cadavre duse la crematoriu, desi nu toate sunt tepene, si nelipsitul eroism, de data asta in vis; 2) povestea de dragoste dintre un marinar si o muncitoare din Timisoara, in care se intercaleaza colegele ei, betia si cantecele lui despre, scuzati, dosuri, Revolutia si un
sofer de masina frigorifica; 3) esecul unei romance, devenita jurnalist la Paris, de a-si gasi personajul principal pentru un articol despre un copil nascut in Catedrala din Timisoara, pe 17 dec
