Principalul adversar - timpul Schimbarea puterii la sfîrşitul anului trecut a dus la o abordare mai directă a problemelor structurale ale agriculturii româneşti (este meritoriu accentul pus pe dezvoltarea fermei familiale, inclusiv cu ajutorul programelor Fermierul şi Renta viageră), dar efectele acestei politici vor fi vizibile abia pe termen mediu şi lung. În ce priveşte efortul de aliniere la normele şi practicile UE, situaţia nu s-a îmbunătăţit spectaculos, deşi s-au făcut progrese în aproape fiecare domeniu considerat critic anul trecut: implementarea SAPARD (măsuri încă neacreditate, fonduri care se vor pierde), migrarea funcţionarilor publici spre sectorul privat, urgenţa creării structurilor administrative pentru gestionarea organizării comune de piaţă, problema bunăstării animalelor, viitorul întreprinderilor de procesare neconforme normelor de siguranţă a alimentelor (riscul închiderii), protejarea graniţelor externe ale Uniunii (controlul strict al intrărilor şi ieşirilor produselor agro-alimentare, inclusiv controlul sanitar-veterinar). De aceea, principalul adversar al unei implementări de succes a acquis-ului rămîne timpul. Este de aşteptat ca presiunea pregătirii aderării să crească pînă la limita suportabilului, odată cu apropierea de 1 ianuarie 2007. De exemplu, în cazul agenţiei de plăţi, pregătirea procedurilor şi a sistemului IT corespunzător poate dura circa doi ani, ceea ce înseamnă că acreditarea respectivei agenţii se va încheia în ultimul moment dinaintea efectuării primelor plăţi directe (sfîrşitul anului 2007). Totuşi problemele cele mai delicate nu sînt cele care privesc absorbţia locală a fondurilor comunitare, ci acelea care pun în pericol fucţionarea ansamblului UE (graniţele). Critică, nu pesimistă Fără îndoială, în cursul acestui an România a accelerat semnificativ pregătirile pentru adoptarea politicilor agricole comune (PAC). De alt