Mesajul a fost trimis. Multumesc!

agricultură

Publicat in Dilema Veche, vineri 21 octombrie 2005 ·

Principalul adversar - timpul Schimbarea puterii la sfîrşitul anului trecut a dus la o abordare mai directă a problemelor structurale ale agriculturii româneşti (este meritoriu accentul pus pe dezvoltarea fermei familiale, inclusiv cu ajutorul programelor Fermierul şi Renta viageră), dar efectele acestei politici vor fi vizibile abia pe termen mediu şi lung. În ce priveşte efortul de aliniere la normele şi practicile UE, situaţia nu s-a îmbunătăţit spectaculos, deşi s-au făcut progrese în aproape fiecare domeniu considerat critic anul trecut: implementarea SAPARD (măsuri încă neacreditate, fonduri care se vor pierde), migrarea funcţionarilor publici spre sectorul privat, urgenţa creării structurilor administrative pentru gestionarea organizării comune de piaţă, problema bunăstării animalelor, viitorul întreprinderilor de procesare neconforme normelor de siguranţă a alimentelor (riscul închiderii), protejarea graniţelor externe ale Uniunii (controlul strict al intrărilor şi ieşirilor produselor agro-alimentare, inclusiv controlul sanitar-veterinar). De aceea, principalul adversar al unei implementări de succes a acquis-ului rămîne timpul. Este de aşteptat ca presiunea pregătirii aderării să crească pînă la limita suportabilului, odată cu apropierea de 1 ianuarie 2007. De exemplu, în cazul agenţiei de plăţi, pregătirea procedurilor şi a sistemului IT corespunzător poate dura circa doi ani, ceea ce înseamnă că acreditarea respectivei agenţii se va încheia în ultimul moment dinaintea efectuării primelor plăţi directe (sfîrşitul anului 2007). Totuşi problemele cele mai delicate nu sînt cele care privesc absorbţia locală a fondurilor comunitare, ci acelea care pun în pericol fucţionarea ansamblului UE (graniţele). Critică, nu pesimistă Fără îndoială, în cursul acestui an România a accelerat semnificativ pregătirile pentru adoptarea politicilor agricole comune (PAC). De alt

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Statele membre UE, de acord cu aderarea completă a României şi Bulgariei la spaţiul Shengen. Ministrul ungar de Interne Sandor Pinter salută ”un moment istoric”

News.ro acum 32 minute
Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat joi acordul aderării complete a României şi Bulgariei la spaţiul de liberă circulaţie Schengen, începând de la 1 ianuarie, relatează AFP. Ridicarea controalelor la frontierele terestre cu cele două ţări

Cod galben de vânt puternic şi zăpadă viscolită în mai multe zone din țară. HARTA zonelor afectate

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, joi, mai multe atenţionări Cod galben de intensificări ale vântului şi zăpadă viscolită. Mai multe zone din Moldova, Dobrogea, Oltenia, Transilvania şi Muntenia sunt vizate de alerta transmisă de speci

Ministrul Sănătăţii, despre boala X: Eu consider că nu este niciun fel de motiv să speriem populaţia din România

HotNews acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că boala X sau de sindromul acut febril, aşa cum apare denumită afecţiunea în informarea publicată de Institutul Naţional de Sănătate Publică, a apărut exclusiv într-o regiune izolată din Republi

Reacțiile politicienilor români după aderarea la spațiul Schengen terestru: „Un gest de dreptate”

HotNews acum 28 minute
Mai mulți politicieni au reacționat, joi, și au salutat aderarea deplină a României la spațiul Schengen ca „un gest de dreptate” și „o decizie meritată” „România a îndeplinit condițiile tehnice de 12 ani să intre în Schengen! Votul de azi e un gest

(P) Kaizen Gaming: În prima linie a acțiunii din fotbal, prin parteneriatul recent cu UEFA Europa League și UEFA Conference League

Gandul acum 38 minute
Sponsorul oficial al UEFA Europa League și UEFA Conference League sărbătorește noul început al fotbalului european UEFA Europa League și UEFA Conference League sunt în plină desfășurare și câteva meciuri fantastice deja au avut loc, acțiunea devenin

CNA a decis întreruperea emisiei Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis întreruperea emisiei Realitatea în seara zilei joi, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, din cauza încălcări grave ale legislației audiovizuale. Știre în actualizare ”Consiliul Național al Audioviz

OMV a rupt contractul cu Gazprom

Adevarul acum 2 ore
OMV a rupt contractul pe termen lung de livrare de gaze, încheiat cu compania rusească Gazprom Export, o subsidiară a grupului Gazprom, din cauza "mai multor încălcări fundamentale ale contractului".

(P) Carmistin The Food Company deschide cea de-a doua fermă de păsări ouătoare BIO și crește cu 50% capacitățile de producție

Gandul acum o ora
Carmistin The Food Company a inaugurat o nouă fermă de păsări ouătoare BIO, în comuna Viișoara, jud. Teleorman, având în plan, în această etapă, creșterea capacităților de producție cu 50%. Întinsă pe o suprafață de peste 9 hectare teren BIO, noua f

Fostul director general al CAS Maramureş, trimis în judecată de DNA pentru luare de mită în formă continuată / E acuzat că ar fi primit bani pentru a favoriza anumite firme la încheierea de contracte cu instituţia pe care o conducea

News.ro acum o ora
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au trimis-o în judecată pe Carmen Eleonora Prodan, fost director general al Casei de Asigurări de Sănătate Maramureş, pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (9 acte materiale).

Grindeanu, după aderarea completă la Spațiul Schengen: "Timpii de staționare în frontiere se reduc cu 30 de minute pentru fiecare tren"

Ziare.com acum 27 minute
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat joi, 12 decembrie, ce impact va avea aderarea completă în spațiul Schengen asupra transportului feroviar. România intră în spațiul Schengen terestru de la 1 ianuarie 2025, iar asta va reduce simț

Vremea

București
acum

joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/5°
dum.

2°/6°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-4°/3°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/5°