Toti si-au amintit brusc de el, dupa ce s-a sinucis. Intr-o singura zi s-a vorbit si s-a scris despre poetul Ion Stratan cit in ultimii cinci ani laolalta. Dar nu despre marele scriitor, ci despre faptul divers al disparitiei sale.
Un senzationalism prostesc si o totala lipsa de respect fata de memoria unei personalitati a culturii romane. Stirea mortii lui Ion Stratan a fost transformata intr-o adevarata bataie de joc mediatica. Adriana Babeti mi-a telefonat alarmata, acum patru zile, sa ma anunte de moartea mamei lui Nino.
Ne-am sfatuit sa facem repede o cheta printre prieteni si sa mergem la el, la Ploiesti: sa nu faca ceva necugetat. Miercuri dupa-amiaza m-a sunat Tudorel Urian. A murit Stratan, s-a sinucis.
Averea pe care a risipit-o
Era pensionat de boala, de multi ani. O pensie mizerabila. Prietenii sai, nu prea multi, il mai ajutau din cind in cind. O faceau cu delicatete, pentru a nu-i rani mindria.
Celor pe a caror discretie stia ca se putea bizui, Nino le spunea, printre calambururi si vorbe de duh, ca saracia i se pare cit se poate de interesanta ca obiect personal de studiu, dar ca ar prefera sa se indeletniceasca si cu lucruri mai vesele.
In timp ce atitia confrati ai nostri se jeluiesc din vanitati ranite de cite o vorba ori se pling catastrofic de cine stie ce fleacuri, Nino isi lua gratios peste picior necazurile. Acest om de o inteligenta sclipitoare isi risipea singura avere: vorbele de spirit si jocurile de cuvinte pe care multi autori, mai vizibili, i le-au furat fara rusine.
Unii mizau pe izolarea poetului, care n-avea cum sa afle de aceste hotii. Altii, mai prosti, isi treceau cuvintele lui Stratan in proprietate, ca si cum ar fi fost bancuri anonime, pe care le reproduci fara a cita autorul, fiindca n-ai de unde sa-l cunosti.
S-a tinut la distanta de m
