- A venit Diana? Pitită în spatele rafturilor pe care odihnesc pachete cu făină, zahăr şi sticle de bere, tanti Flori icneşte un nu scurt, apoi îi aruncă muşteriului o privire cruntă: - Bă, al dracu', da' de dimineaţă începuşi! Bărbatul, costeliv, cu pomeţii unsuroşi şi ochii de un albastru nefiresc, rîde strîmb, apoi şuieră, scoţînd un vîrf de limbă galbenă printre gingiile de care mai atîrnă doar un colţ de molar: - Ei, am început, rămăsei de aseară... Pleacă tîrîndu-se ca o rîmă pe podeaua magazinului şi, cînd iese în uliţă, strigă tare spre capul satului: - N-a adus bă, Gică, morţii mamii ei! L-a auzit. Tanti Flori iese ca o vijelie pe uşa magazinului, culege două pietre din drum şi le azvîrle cu putere spre scăfîrlia ştirbului. Nu-l nimereşte, dar e cît pe ce să ologească un cîrd de gîşte înşirate pe şanţ. Cînd se întoarce la rafturi e roşie şi transpirată de nervi. - Beţivii dracului, mama lor de nenorociţi! Cer, în sfîrşit, două pîini şi, în timp ce tanti Flori le înghesuie cu grijă într-o pungă mică, prind o clipă în care oftează adînc şi o întreb, curios, cine e Diana. - Ei, cine e!, pufneşte femeia, scuturînd în aer o sticlă goală şi pătrăţoasă, pe care scrie "Diana - alcool sanitar". De pe etichetă, zîmbeşte pervers o asistentă cu gene lungi şi buzele rujate excesiv. E, desigur, Diana. Am văzut scena de mai sus acum cîţiva ani, la un magazin sătesc de lîngă Piteşti. Mai tîrziu, prin jocul sorţii, am primit, prin e-mail, un banc cu subiect asemănător, semn că spirtul Diana a ieşit din raftul cu produse sanitare şi-a intrat în spaţiul virtual şi-n folclor. Nu-i mult spus, din moment ce trosnitul paharelor cu alcool sanitar pe marginea şanţului a devenit o imagine comună în satele din România. Bem pe rupte. Nu-i un motiv de laudă, deşi, nu o dată, mi-a fost dat să aud fel de fel de voinici fălindu-se cu performanţele lor în materie. Inşi care aşteptau aplauze