Dle Văcăroiu, aşa, departe de ţară cum sînt, cu lumina veiozei oglindindu-se în sticla de Bordeaux (de care vă vorbeam săptămîna trecută), cad uneori pe gînduri. Şi, în cădere, ajung la vecini! Cine era acum 15 ani - pe cînd unii dintre noi trudeau pe la CSP, alţii dintre colegi îi scriau epistole Elenei C. (neştiind că, în curînd, ea avea să coboare de pe soclu) aşa cum vă scriu eu acum (neştiind cînd şi dvs....) sau alţii tăceau pur şi simplu - cine, aşadar, dintre toţi socialiştii, era mai aproape de Europa decît Iugoslavia? Şi iată-i azi: Serbia-Muntenegru se bucură că UE îi propune un acord de stabilizare şi asociere, iar Croaţia face temenele la sfînta Ursula Plassnik - ministrul de Externe al Austriei -, care n-a cedat pînă n-a văzut şi Zagrebul pe harta virtuală a UE. Sau mă mai gîndesc la turci: aproape că ne-au făcut, nouă şi bulgarilor, un serviciu. Cînd se vorbeşte despre balastul continental, noi am ieşit din peisaj, toate belelele imaginabile cad pe capete turceşti! Şi mai e un lucru, dle Văcăroiu: austriecii nu uită! 400 de ani se fac de la marele asediu al Semilunii asupra Vienei. După cum ştiţi, dle preşedinte (vă rog, să-mi spuneţi dacă...), noi (şi) atunci am jucat la dublu, am părut a fi şi de-ai unora, şi de-ai altora - poate ăsta e şi motivul pentru care, vă spun anticipînd puţin, noi, euro-observatorii trimişi aici, am fost foarte bine primiţi, la Strasbourg şi la Bruxelles. Preşedintele cel mare, Borrell Fontelles, ne-a felicitat; musafirii turci pe care-i întîlnim ne strîng mîinile călduros, cu ceva complicitate; sîrbii şi bosniacii care vin la tot felul de consultări, la fel; nu vă mai spun cum ne-a primit dna Fabienne Keller, primăriţa din Strasbourg, ce mîncăruri erau pe masă şi ce parfum era pe ea! Ha-ha-ha, ce bine e printre europeni: fiecare crede că sîntem de-ai lor! Chiar vorbeam cu un coleg bulgar (ca mine, ca şi fiul dvs., o fi purt