Bãtãlia de la Trafalgar a fost cea mai importantã bãtãlie navalã din timpul rãzboaielor napoleoniene, o bãtãlie pentru manualele de tacticã militarã din secolul al XIX-lea. La Capul Trafalgar, în sud-estul Spaniei, Marina Regalã Britanicã, condusã de amiralul Horatio Nelson, a distrus o flotã combinatã franco-spaniolã şi prin aceasta a garantat Regatului Unit al Marii Britanii controlul de necontestat asupra oceanelor lumii pentru încã 100 de ani.
În anul 1805, Napoleon Bonaparte nu-şi fãcea prea mari probleme din cauza armatelor pe care Rusia şi Austria le pregãteau pentru un nou rãzboi. Principalul sãu obiectiv era doborârea Angliei, motiv pentru care împãratul Franţei era concentrat asupra mişcãrilor şi scopurilor trasate forţelor sale navale. "Ele vor avea o mare influenţã asupra destinelor lumii", afirma Napoleon.
Preparativele franco-spaniole
La începutul anului 1805, Napoleon i-a trimis lui Villeneuve, comandantul flotei din Toulon, ordinul de a se îndrepta "în timpul cel mai scurt", cu toatã flota sa, spre Martinica. Înainte, amiralul francez trebuia sã facã joncţiunea, în faţa portului Cadix, cu flota spaniolã condusã de amiralul Gravina. în Martinica trebuiau sã soseascã şi escadrele conduse de contraamiralul Missiesy, care venea de la Rochefort, şi de amiralul Ganteaume, aflat pe atunci la Brest.
În total, escadrele reunite în Martinica trebuiau sã formeze o armatã de 40 pânã la 50 de vase de linie. Flota astfel reunitã sub comanda lui Ganteaume trebuia sã revinã în Europa, sã atace vasele engleze ce se aflau dincolo de Ouessant, sã forţeze apoi trecerea în Marea Mânecii şi sã ocupe în sfârşit locul cel mai îngust al Pasului Calais, pentru a proteja viitoarea debarcare a armatei imperiale în Anglia. în acest timp, Villeneuve urma sã-l hãrţuiascã pe amiralul englez Horatio Nelson, atrãgându-l într-o urmãrire ce trebuia sã-i extenue
