Mai zilele trecute, priveam consternată la televizor cum mamă şi fiică îşi disputau acelaşi bărbat sau, mai bine-zis, cum junele Marceluş trecuse prin patul amîndurora, se căsătorise cu fiica, apoi se "înnădise" cu mama, înamorată nevoie mare, şi apăruse în emisiune - stupoare - să receară mîna soţiei. Nu întîmplarea m-a şocat, ci perfecta ei asemănare, pînă la contopire, cu o poveste de la eternul 1800, ceea ce m-a făcut să mă întreb sincer cît au evoluat mentalităţile poporului ăstuia în cei 200 de ani care s-au scurs totuşi de atunci. La 1799, Maria, văduva din Colţul Unghenilor, judeţul Teleorman, supărată pînă peste poate, ia drumul Bucureştiului pentru a se plînge la Prea Sfinţia Sa părintele mitropolit de "tîlharul" Stanciu, holteiul din acelaşi sat. Holtei, "fără cap şi fără minte", Stanciu i-a făcut curte văduvei ceva timp, "măglisind-o" (amăgind-o) cu promisiuni şi făgăduieli de tot felul, că în scurtă vreme va să se şi cunune cu ea, făcînd nuntă mare şi casă amîndoi. Văduva, tînără şi împovărată de copii, nu s-a lăsat prea mult rugată şi, în scurtă vreme, s-a abandonat în "voile" sus-numitului holtei, făcînd şi "împreunare trupească". Dragostea lor s-a strecurat printre constrîngerile sociale, gura satului şi admonestările popii, timp de trei ani. Apoi a născut şi un copil şi lucrurile s-au mai complicat un pic, dar Stanciu nici gînd să le descîlcească şi să se hotărască. Într-una din zile "au căzut în dragoste" cu Ilinca, fiica văduvei, şi "au umblat cu meşteşug, ca un fecior de curvă, şi au înşălat şi pă fii-mea, fată mare fiind", povesteşte mama. Acceptă însă tacit ciudata situaţie şi, disperată să nu-l piardă pe tatăl copilului ei, închide ochii cînd pe prispa casei Ilinca şi Stanciu se iubesc fără jenă sau pudoare. Îl iartă cînd trece şi prin patul ei. Astfel, mai bine de un an, Stanciu se împarte cu largheţe între cele două femei din viaţa lui: "iar