wrote: Domnule profesor, uitaţi cum stau lucrurile pe aici în momentul de faţă: am găsit o familie cu 16 membri (15 fraţi+mama), majoritatea plecaţi din ţară, vreo 7 dintre ei întorşi în sat în vacanţă pentru lucrul la fîn. Principala ocupaţie în perioada asta este cositul fînului, drept pentru care fiecare echipă merge la lucru pe cîmp cu cîte o familie. Facem "observaţie participativă" acolo de ne dor toţi muşchii! Viorelia şi Ana au făcut o etnografie detaliată a fînului (etape, denumiri, drumul fînului de la cîmp la grajd etc.) şi au cules legende despre fîn. E o nebunie totală cu fînul ăsta, încît ne-am gîndit să facem o "sociologie a fînului". Ce ziceţi? Ce să zic, sună de-a dreptul exotic! O populaţie îndepărtată, cu obiceiuri stranii, pe care "antropologii" se grăbesc să le descrie... Pare a fi o încurcătură, o mirare de orăşean care vede pentru prima dată o vacă. Ştiu însă că nu este aşa, majoritatea sînt de la ţară, toţi au mai făcut teren. Atunci ce-i cu "nebunia" asta? Cer oareşce date suplimentare. Cătălina îmi trimite cîteva povestiri de teren, frumos aşezate în pagină: "Eu nu fac fîn pentru că sînt bolnavă, nu pot. Noroc că vin ei vara să facă fînu'." Adică se întorc din Italia, Spania, Ungaria, Anglia etc., special pentru fîn?! - mă întreb nelămurită. Ba mai mult, aflu că la sărbătorile mari de peste an, adică la Crăciun sau la Paşte, nu prea vin pe-acasă. Vorbesc cu Vero, care trăieşte în Spania de ceva ani buni, de vreo şapte ani mai precis, are chiar dublă cetăţenie, o întreb despre fînul ăsta care deja mă nelinişteşte. Nici ea nu înţelege foarte mult, bătrîna nu mai are vacă, are un cal doar, iar fînul îi cam prisoseşte de la an la an. Pentru mine treaba cu fînul e o nebunie curată, sîntem la sfîrşit de iunie şi toată lumea are o singură îndeletnicire, nimeni nu e de găsit acasă cît e ziua de mare. La biserică clopotele bat de cîte 360 de ori, în